Agenția
pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este la dispoziția solicitanților și
beneficiarilor finanțărilor acordate prin Programul Național de Dezvoltare
Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), prin intermediul mijloacelor de comunicare
electronică online care asigură depunerea și procesarea cererilor de
finanțare, implementarea
proiectelor și efectuarea plăților.
Acest lucru
este posibil datorită dezvoltării unor instrumente digitale complexe, realizate
intern de către direcția IT din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor
Rurale (AFIR) cu ajutorul soluțiilor puse la dispoziție de către Compania Microsoft.
Sistemul informatic al AFIR permite parcurgerea
tuturor etapelor procedurale, de la depunerea on-line a cererii de finanțare, la
evaluarea și selectarea pentru finanțarea proiectului de investiții, la
contractarea proiectului, la depunerea contestațiilor, la avizarea dosarelor de
achiziții,la solicitarea de informații suplimentare și până la autorizarea
cererilor de plată depuse de beneficiari.
Acest lucru se realizează prin implementarea
avansată a serviciilor software Cloud
Azure, ceea ce permite independența absolută a sistemului față de eventuale
sincope tehnice la nivelul infrastructurii existente. Totodată, sistemul
informatic utilizează semnătura electronică pe toate documentele solicitate,
semnătură electronică pe care AFIR o folosește în relația cu beneficiarii săi începând
cu anul 2018.
În trecut,
procesul de plată se efectua pe hârtie și era „departe de a fi optimizat”.
Echipa specialiștilor AFIR a petrecut luni întregi
transformând acest proces într-unul complet online. Optimizarea sistemului IT în cadrul AFIR
a însemnat inclusiv dezvoltarea unui mecanism de predicție
pentru plăți care a fost livrat printr-o soluție combinată între mai multe
tehnologii cloud (Azure Data Warehouse și
Azure Machine Learning, Azure SQL și Power BI). Utilizarea unui mecanism de predicție de plată bazat pe sistemele AI
(Inteligență Artificială) oferă multe îmbunătățiri, în special atunci când e
vorba de precizia prognozei. În perioada în care procesul era manual, au
existat erori care afectau exactitatea raportului, însă predicția bazată pe AI
elimină aceste riscuri.
Ultimele
dezvoltări digitale sunt și cele care au ajutat AFIR să își continue
activitatea în condițiile pandemiei și a stării de urgență din acest an. Este
vorba despre munca la domiciliu a unei părți semnificative din angajații
Agenției, care au putut accesa fără probleme toate resursele instituției prin
utilizarea VPN pentru acces remote,
inclusiv utilizarea soluției Microsoft 365,
care include și componente de comunicare la distanță care s-au dovedit esențiale
în această perioadă. Astfel, la nivelul Agenției, a fost utilizată componenta Microsoft
Teams ce permite comunicarea sigură atât între angajații AFIR, cât și cu parteneri
externi în regim de audio sau video conferințe.
Pentru a veni
în întâmpinarea beneficiarilor PNDR și pentru a evita cele câteva situații în
care nu era posibilă încărcarea online a documentelor, AFIR a implementat o
soluție alternativă de transmitere a documentelor bazată pe tehnologia Cloud,
mai precis componenta One Drive din suita Microsoft 365. Astfel, niciun
beneficiar al unei investiții PNDR nu mai trebuie să se deplaseze la sediile
structurilor teritoriale ale AFIR, eliminând un risc sanitar inerent acestei
perioade deosebite pe care o traversăm.
Reamintim că Agenția
pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este singura instituție publică din
România promovată de compania Microsoft ca exemplu de succes în utilizarea
Inteligenței Artificiale (AI).<
AFIR –
Direcția Relații Publice, Biroul de Presă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu