Administraţia Naţională de meteorologie a emis pentru
judeţul nostru o avertizare Cod Portocaliu în intervalul 20.05.2020 ora 20 –
21.05.2020 ora 20. Fenomenele care se pot produce sunt ploi torenţiale în
cantităţi de 40-50 l/mp şi izolat 60 l/mp, vijelii, grindină şi descărcări
electrice. Zonele cu cel mai mare grad de risc sunt cele din bazinele
hidrologice ale râurilor Timiş, Bistra, Nera, Cerna, precum şi a cele aflate pe
lângă afluenţii mici ai Dunării.
În urma
avertizării, prefectul judeţului, Cristian Gâfu, a convocat o şedinţă
extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în urma căreia
s-au stabilit măsuri preventive care au fost transmise către toate UAT-urile
din judeţ, după cum urmează:
-
avertizarea locuitorilor, cu prioritate a celor din
zonele cele mai predispuse la inundaţii
-
participarea la acţiunile de protecţie şi de apărare
împotriva inundaţiilor, cu utilajele şi echipamentele din dotarea proprie
-
obligativitatea instituirii unui serviciu de permanenţă
la sediul tuturor primăriilor din zonele vulnerabile aflate sub incidenţa
avertizărilor
-
instruirea persoanelor care urmează să execute
permanenţa pe timpul acestor avertizări şi transmiterea datelor de contact ale
acestora în scris către ISU „Semenic“
-
curăţirea şanţurilor, rigolelor, secţiunilor de
scurgere la poduri, podeţe, punţi şi
ogaşe
-
crearea unor echipe de intervenţie care să supravegheze
şi să intervină oportun la fiecare blocare a secţiunilor înguste(poduri,
podeţe, subtraversări etc.)
-
pregătirea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de
Urgenţă, în vederea intervenţiei
-
monitorizarea permanentă a cursurilor de apă, a
temperaturilor, precipitaţiilor şi transmiterea problemelor deosebite privind
evoluţia fenomenelor periculoase către ISU „Semenic“ al judeţului Caraş-Severin
-
asigurarea continuităţii în furnizarea utilităţilor
pentru populaţie, urmând ca echipele de intervenţie specializate să acţioneze
operativ pentru remedierea eventualelor avarii
Menţionăm
că datorită secetei cu care ne-am confruntat până acum, riscul producerii de
inundaţii este redus, deoarece cursurile de apă sunt la cote mici, iar barajele
au un nivel de apă foarte scăzut. Cu toate acestea, prefectul judeţului s-a
asigurat că toate măsurile de prevenţie sunt transmise la timp, pentru a se
putea face faţă unei eventuale înrăutăţiri bruşte a condiţiilor meteorologice.
De asemenea, ISU „Semenic“ este pregătit să răspundă prompt oricărei solicitări
de intervenţie venită din teritoriu.
BIROUL DE PRESĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu