Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 18 mai 2020

Refacerea lucrărilor calamitate la acumularea Oravița, județ Caraș- Severin



Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) lucrează intens  la refacerea Barajului Oravița Mică, din județul Caraș-Severin. Obiectivul face parte din proiectul de investiții “Refacerea lucrărilor calamitate la acumularea Oravița, județ Caraș- Severin”.
Complexul hidrotehnic Oraviţa, realizat în secolul al XVIII-lea, este alcãtuit din: barajul Oraviţa Mare, barajul Oraviţa Micã şi regularizarea pârâului Oraviţa pe lungimea intravilanului localității Oravița.
Scopul proiectului este:
apărarea împotriva inundaţiilor a localităţii Oraviţa, asigurarea unui debit de servitute în localitate, agrementul adiacent lacurilor de acumulare.
Starea lucrărilor hidrotehnice până în anul 1996 nu a permis exploatarea barajelor în condiții de siguranță, deoarece erau  înregistrate fisuri în corpul barajelor iar colmatarea lacurilor era în proporţie de 80%. Starea de degradare a acestora aducea cu sine pericolul permanent de distrugere a barajelor din cauza depăşirii coronamentului la viituri și totodată de inundare a localităţii Oravița.
Odată cu demararea lucrărilor de reparație din anul 2000 pentru acumularea Oravița Mare (Oravița I), toate aceste deficiențe au fost înlăturate, lucrările de punere în siguranță a acumulării Oravița I încheindu-se în anul 2005.
Lucrările de refacere a  Barajului Oravița Mică (Oravița II) au demarat la începutul anului 2002. Barajul Oraviţa Micã este zidit din blocuri fasonate şi nefasonate de calcare, legate cu mortar de var. Volume mari ale corpului barajului prezintã spălări complete ale materialului. Golirea de adâncime a barajului este complet înfundată. Barajul nu are prevăzut disipator la parametrii corespunzãtori clasei de importanţã a construcţiei. Acumularea Oraviţa Mică, cu un volum de 43.000 m3, este colmatată în proporţie de 92%”, a precizat Titu Bojin, directorul ABA Banat.
Refacerea studiului de fezabilitate precum și lipsa fondurilor a dus la oprirea execuției lucrărilor în anul 2013. Lucrările au fost repornite abia  în luna aprilie 2019, urmând a fi realizate: refacerea paramentului amonte în vederea asigurării etanşeităţii corpului barajului, etanşarea fundaţiei prin prevederea unui pinten amonte încastrat în roca sănătoasă, refacerea zidăriei degradate de la paramentul aval, mărirea capacităţii de evacuare a viiturilor prin amenajarea corespunzătoare a descărcătorului de suprafaţă şi a golirii de fund, prevederea unui disipator de energie la piciorul aval al descărcătorului de suprafaţă, consolidarea corpului barajului prin injecţii cu lapte de ciment.
Regularizarea albiei pârâului Oravița, aval de barajul Oraviţa Mică, a fost realizată în aceeaşi perioadă cu barajele Oraviţa Mare şi Oraviţa Mică, în scopul scoaterii de sub efectul inundaţiilor a zonei adiacente cursului de apă. Albia pârâului Oraviţa este colmatată, iar lucrările existente (ziduri de sprijin, praguri de fund, peree din piatră zidită) prezintă degradări cauzate de durata mare de funcţionare.  Lucrările care se vor executa sunt: reabilitarea lucrărilor de apărare existente, consolidarea malurilor, igienizarea zonei.
“Valoarea lucrărilor aflate în derulare la barajul Oravița Mică se ridică la 7.119.000 lei. Contractul de execuție lucrări a fost încheiat cu SC Lescaci Com SRL, iar până la acestă dată au fost realizate lucrări în valoare de 400.000 lei cu fonduri asigurate de la bugetul de stat. Pentru continuarea lucrărilor, în anul 2020 au fost alocate fonduri de la bugetul de stat în valoare de 2.610.000 lei”, a precizat Titu Bojin, directorul ABA Banat.
Durata de execuție a lucrărilor este de 24 luni.
Compartimentul  de presă al Administraţiei Bazinale de Apă Banat

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu