Universitatea de Vest din Timișoara
își propune să investească, prin accesarea de fonduri europene, șapte milioane
de euro pentru dezvoltare instituțională.
Direcțiile vizate de proiectele pe
care le va lansa în 2017 sunt stimularea activității de cercetare prin
acordarea de burse doctorale și postdoctorale, îmbunătățirea și
dezvoltarea derulării stagiilor de practică în vederea creșterii gradului de
angajare a absolvenților universității. Se vor investi sume considerabile și în
infrastructura educațională, prin renovarea, amenajarea și modernizarea spațiilor/clădirilor.
Un alt deziderat este implicarea în stimularea și dezvoltarea antreprenoriatului
la nivel regional.
Proiectele vor viza accesarea de
fonduri prin Programul Operațional Capital Uman, Programul Operațional Regional,
Programul de cooperare transfrontalieră România-Ungaria și Programul IPA de
Cooperare Transfrontalieră România - Republica Serbia.
„În
contextul în care bugetul educației în 2017 este mai mic, iar cheltuielile cu
personalul cresc, primele care au de suferit sunt investițiile. Vom reuși să
compensăm din aceste neajunsuri prin accesarea de fonduri europene, nu ne
permitem să stagnăm. Singura noastră opțiune este să investim continuu, mai
ales că avem destule decalaje de recuperat față de universitățile din vestul
Europei. Suntem optimiști în ceea ce privește sumele pe care le putem obține,
având în vedere experiența noastră pozitivă cu fondurile europene în ciclul
financiar anterior”, spune rectorul Universității de Vest din Timișoara,
prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.
Cele șapte milioane de euro estimate
a fi accesate în 2017 pentru dezvoltare instituțională nu includ fondurile care
vor fi atrase pe segmentul cercetării. În plus, facultățile vor implementa la
rândul lor diverse proiecte europene, în funcție de necesitățile educaționale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu