Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 21 februarie 2017

Acordarea scutirii de la plata dobânzilor, penalităților și majorărilor de întârziere pentru persoanele fizice care achită integral în perioada 01.02.2017-31.03.2017


Municipiul Reșița aduce la cunoștința contribuabililor persoane fizice că prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 24 din data de 30.01.2017 a fost aprobată acordarea scutirii de la plata dobânzilor, penalităților și majorărilor de întârziere pentru persoanele fizice care achită integral în perioada 01.02.2017-31.03.2017 debitele principale restante, inclusiv amenzi contravenționale, existente în sold.
Totodată, atât contribuabilii persoane fizice cât și persoane juridice care achită integral până la data de 31.03.2017 debitele aferente anului fiscal 2017, debite provenite din impozite pe clădiri, teren și mijloace de transport, beneficiază de o bonificație de
10% din debit în conformitate cu prevederile Hotărârii de Consiliu Local nr. 323 din data de 22.12.2017, privind stabilirea impozitelor și taxelor pe anul 2017.
Menționăm faptul că la nivelul Serviciului Public ”Direcția Impozite și Taxe” sunt disponibile următoarele mijloace de plată a impozitelor și taxelor locale:
Plata în numerar la ghișeele serviciului;
Plata cu cardul bancar la ghișeele serviciului, fiind acceptate atât cardurile de debit cât și de credit;
Plata prin mandat poștal;
Plata prin virament bancar cu ordin de plată;
Plata online prin intermediul cardului bancar. Acest tip de plată se poate face prin intermediul platformei GHIȘEUL.RO. Pentru efectuarea acestui tip de plată se accesează de către contribuabil platforma sus menționată, unde i se generează un username și o parolă pe care ulterior contribuabilul poate să o personalizeze. Astfel, plata se poate face din orice loc prin simpla acccesare a acestei platforme. În acest fel vor putea fi vizualizate oricând impozitele și taxele pe care contribuabilul le are de platit, putând alege ce fel de plată va face și suma pe care o plătește.
Această ultimă modalitate de plată am implementat-o pentru a veni în sprijinul contribuabililor care au un program încărcat, evitând astfel deplasările și cozile de la ghișee.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu