Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 12 februarie 2017

50 de milioane lei alocați în acest an pentru continuarea Programului ”Prima Mașină”

Pentru continuarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, Executivul a aprobat astăzi, printr-o Hotărâre, completarea Normelor de aplicare referitoare la acest program. În acest sens, Guvernul a aprobat stabilirea plafonului pentru 2017 la nivelul sumei de 50 milioane lei, din diferența neutilizată din plafonul alocat pentru anul 2016.
Prin acest program se încurajează achiziția de autovehicule situate în palierele joase de preț sau mașinile puțin poluante cu litraj mic și consum redus de combustibil. De asemenea, se dorește continuarea mecanismului care să conducă la diversificarea paletei de produse de credite auto la costuri mai mici decât cele practicate la momentul actual, având în vedere faptul că lipsa garanțiilor conduce la costuri mai mari ale contractării unui credit.

Informații suplimentare:
Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi a demarat în luna aprilie 2015, când a fost alocat un plafon total al garanțiilor în valoare de 350 milioane lei. Perioada scurtă avută la dispoziție de finanțatorii parteneri pentru promovarea facilităților oferite de acest program, precum și condițiile de creditare foarte apropiate de cele ale pieței financiare, au determinat o utilizare foarte redusă a plafonului. Astfel, până la sfărșitul anului 2015 au fost acordate un număr de 193 garanții în valoare totală de 3,257 milioane lei.

Prin Hotărârea Guvernului nr.233 din 30 martie 2016 s-a aprobat plafonul garanțiilor pentru anul 2016 în sumă de 100 mil lei, din diferența neutilizată din plafonul alocat pentru anul 2015, respectiv s-au adus îmbunătățiri condițiilor programului, în sensul includerii primei de casare acordate în cadrul Programului  de stimulare a înnoirii Parcului auto național pentru justificarea achitării avansului minim obligatoriu de 5% din prețul de achiziție prevăzut în legislația Programului Prima Mașină. Această facilitate a devenit operațională la data de 14 iunie 2016 când a demarat Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național determinând o utilizare a plafonului alocat pentru 2016 de aproximativ 1,41%, reprezentând un număr total de 75 de garanții acordate în valoare totală de 1,411 milioane lei.


Biroul de presă al Guvernului 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu