În
spațiul public a fost avansată cifra de 15% drept media creșterilor salariale
din învățământ. Ei bine, pentru învățământul superior sunt prevăzuți cu 0,3%
mai puțini bani decât în 2016. Nu se spune în spațiul public că universitățile
sunt lăsate să deconteze o parte importantă din această creștere, iar acestea
nu au resursele necesare. Cu cât o universitate este mai performantă în
atragerea resurselor din economia reală, nu de la stat, cu atât va fi mai mare
impactul deciziei guvernului.
Universitățile
românești nu funcționează ca un departament dintr-un minister, ci mai degrabă
ca o firmă parțial subvenționată de stat. Universitățile au autonomie în unele
privințe, în altele nu. În ceea ce privește nivelul salarizării, autonomia
universitară este marginală. Universitățile românești au venituri de la bugetul
de stat, în special pentru școlarizarea studenților „bugetați”, și venituri
proprii, obținute într-o logică similară cu cea a mediului privat, în special
din școlarizarea studenților „cu taxă”. Cea mai mare parte dintre cheltuielile
universităților sunt cele cu salarizarea. Universitățile își planifică
veniturile și cheltuielile, în aceeași logică similară mediului privat, nu cea
a birocrației care solicită și primește posturi în plus. Acest lucru înseamnă
că posturile didactice și, pe cale de consecință, cheltuielile de personal sunt
determinate de numărul de studenți școlarizați. Cel de al doilea aspect de care
ținem cont când stabilim structura personalului sunt încasările previzionate,
din taxe de școlarizare. Ca și în mediul privat, nivelul de încasare atinge
doar în teorie 100%.
Ce
înseamnă o creștere de salariu, decisă de guvern? Universitățile sunt obligate
să își crească cheltuielile cu salarizarea, potrivit deciziei. De unde pot veni
acești bani? O parte din ei, de la stat, pentru studenții „bugetați”. Ori, alocarea
pe 2017 este mai mică, aproape egală cu cea din 2016. O altă sursă de venit
sunt taxele de școlarizare. Aici sunt, însă, mai multe probleme. Pe de o parte,
numărul de studenți este în relativă scădere, din cauze demografice. Pe de altă
parte, contractele de studii sunt multianuale, deci universitățile nu le pot
modifica după bunul lor plac. Și chiar dacă universitățile ar crește taxele de
școlarizare pentru a-și regla balanța de plăți, costurile creșterilor salariale
ar fi suportate de o parte din studenți și de familiile lor, ceea ce ridică
probleme mari de corectitudine față de aceștia.
Reamintesc
că, în contextul subfinanțării cronice a universităților și al scăderii
numărului de studenți din cauze demografice, marja de manevră financiară a universităților
este extrem de limitată, iar acele universități care s-au dovedit performante
în atragerea studenților plătitori de taxă vor fi pedepsite în plus față de
cele care cu greu își acoperă locurile bugetate. Motivul este că universitățile
nu pot să transfere povara cheltuielilor în plus pe umerii studenților lor, așa
cum Guvernul pasează universităților decontul deciziilor sale nefundamentate.
Rectorul
Universității de Vest din Timișoara
Prof.
univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu