Români,
Viața noastră publică
trece printr-un moment de cumpănă. Rătăcirea noastră nu are doar o cauză
politică. Obiceiul exercitării puterii după bunul plac a trecut de la o
generație la alta, de mai multe decenii încoace, în istoria noastră. Această
tristă realitate nu are legătură cu alegerile și nici cu alternanța la putere. Adesea,
oamenii cu înalte poziții au convingerea că subordonarea instituției este o
dovadă de luciditate, iar etica este apanajul celui slab.
România este o țară
europeană ca oricare alta. Dar condițiile grele pe care a trebuit să le
înfruntăm în timpul dictaturii comuniste ne-au lăsat urme în mentalitate. Respectarea
legalității nueste o chestiune teoretică, ci un aspect de zi cu zi al existenței
noastre, publice și private. Respectăm Constituția, legile, tradițiile și avem
o conduită morală pentru noi înșine, spre binele familiei noastre, nu pentru că
ne îndeamnă partenerii europeni sau trans-atlantici.
Lumea
ultimilor ani ne-a arătat că democrația nu estela adăpost pentru totdeauna. Societatea
își câștigă în fiecare zi dreptul de a avea unviitor liber.De aceea, este vital
ca societatea civilă să vegheze la corecta folosire a puterii instituționale. Este
înălțător să vezi că românii păstrează nobila tradiție de a lupta pentru
principii și idealuri.
Nădăjduiesc să văd Statul
român alcătuit din instituții solide și servit de oameni care să se respecte pe
ei înșiși. Doar atunci vom fi cu adevărat liberi.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Margareta,
Custodele Coroanei române
2februarie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu