Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 23 decembrie 2021

Noi măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 la nivelul judeţului Caraş-Severin

Prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin (CJSU), în cadrul unei şedinţe extraordinare, desfăşurată astăzi,
23 decembrie 2021, la sediul Palatului administrativ.
CJSU Caraş-Severin a adoptat Hotărârea nr. 150/23.12.2021 privind aplicarea măsurilor instituite prin HGR nr. 1242/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 la nivelul județului Caraș-Severin.
Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc la nivelul judeţului Caraş-Severin şi pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt prevăzute în Anexa nr. 2 la hotărâre.
Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc la nivelul judeţului Caraş-Severin se aplică indiferent de rata de incidenţă cumulată, începând cu data de 24.12.2021, pentru o perioadă de 14 zile (24.12.2021 – 06.01.2022), urmând a fi reevaluate la finalul acestei perioade.
În toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în spațiile publice închise, spațiile comerciale, spațiile publice deschise cu aglomerări de persoane, mijloacele de transport în comun, locul de muncă, piețe, târguri și locurile unde se formează cozi.
În perioada 31 decembrie 2021 - 1 ianuarie 2022 este permisă organizarea şi desfăşurarea în aer liber a evenimentelor specifice dedicate marcării trecerii în noul an, fără restricţii privind numărul de persoane şi intervalul orar, cu purtarea măştii de protecţie, precum şi cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2.
În perioada 24 decembrie - 25 decembrie 2021, respectiv în perioada 31 decembrie 2021 - 1 ianuarie 2022, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului fără restricţii privind intervalul orar şi doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Hotărârea CJSU nr. 150/23.12.2021 poate fi consultată pe site-ul instituţiei, accesând link-ul https://cs.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/.
Astăzi, 23 decembrie 2021, a avut loc și ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) în cadrul căreia dr. Pavel Borchescu, directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin, a prezentat situația evoluției pestei porcine africane la nivelul județului Caraș-Severin, fiind înregistrate 39 de focare și 137 de mistreți diagnosticați pozitiv.
De asemenea, a fost prezentată situația privind gripa aviară la nivelul României, pe parcursul anului 2021 fiind confirmate 17 focare de gripă aviară dintre care 8 la păsările domestice (în județele Timiș, Ilfov, Mureș și Harghita) și 9 la păsările sălbatice (în județele Constanța și Tulcea).
La nivelul Uniunii Europene s-a constatat o creștere alarmantă în ultima lună a focarelor de influență aviară la păsările domestice, fiind declarate 102 focare.
În acest sens, se impune respectarea cu strictețe a măsurilor cuprinse în Planul de măsuri nr. 1691/10.05.2021, aprobat prin Decizia CLCB nr. 12/10.05.2021.


HOTĂRÂRE
privind aplicarea măsurilor instituite prin HGR nr. 1242/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 la nivelul județului Caraș-Severin

Având în vedere prevederile OUG nr. 21/2004, privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,
Ţinând cont de prevederile :

- Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare,
- Legii nr. 53/2003, Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și ale Legii nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, cu modificările și completările ulterioare,
- HGR nr. 1242/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
- Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 2283/157/2021 privind modificarea Ordinului ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 1.103/95/2020 pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță și măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase,
- Ordinului ministrului sănătății și al secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Culte nr. 2.284/1.817/2021 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății și al secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Culte nr. 685/939/2021 privind regulile de protecție sanitară care trebuie respectate la organizarea procesiunilor și/sau pelerinajelor religioase,
- Ordinului ministrului culturii și al ministrului sănătății, interimar nr.3.600/ 2.285/2021, pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului culturii și al ministrului sănătății nr. 3.245/1.805/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii,
- HCNSU nr. 112/06.12.2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
Văzând prevederile art. 10 din HGR nr. 1491 din 9 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,
Ținând cont de adresele Direcţiei de Sănătate Publică Caraş-Severin nr. 13155 din 23.12.2021 cu privire la Incidenţa cumulată la 14 zile la nivelul localităţilor/judeţului Caraş-Severin, raportată la 1.000 de locuitori, conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 23.12.2021 şi nr.13156/23.12.2021 referitoare la Analiza de risc epidemiologic cu rata de incidenţă cumulată a cazurilor COVID-19, conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 23.12.2021, pe localităţi,
În urma analizării situației epidemiologice înregistrată la nivelul județului Caraș-Severin şi în baza prevederilor art. 13 din Anexa nr.3 la HGR nr.1242/2021,
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin întrunit în şedinţă extraordinară în data de 23.12.2021,

HOTĂRĂŞTE:

Art.1. (1). Se aprobă Anexa nr.1 referitoare la Încadrarea în limitele de incidenţă cumulată la 14 zile, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale di
n județul Caraș-Severin, conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 23.12.2021.

(2). Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc la nivelul judeţului Caraş-Severin şi pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, sunt prevăzute în Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.

Art.2. Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc la nivelul judeţului Caraş-Severin se aplică indiferent de rata de incidenţă cumulată, începând cu data de 24.12.2021, pentru o perioadă de 14 zile (24.12.2021 – 06.01.2022), urmând a fi reevaluate la finalul acestei perioade.

Art.3. În toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în spațiile publice închise, spațiile comerciale, spațiile publice deschise cu aglomerări de persoane, mijloacele de transport în comun, locul de muncă, piețe, târguri și locurile unde se formează cozi.

Art.4. Prin excepţie de la prevederile art.1 pct. 6 şi 7 din Anexa nr.3 la HGR nr.1242/2021, se permit organizarea şi desfăşurarea în aer liber a evenimentelor specifice dedicate marcării trecerii în noul an, în perioada 31 decembrie 2021 - 1 ianuarie 2022, fără restricţii privind numărul de persoane şi intervalul orar, cu purtarea măştii de protecţie, precum şi cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2.

Art.5. Prin excepţie de la prevederile art.6 pct. 1 şi 2 din Anexa nr.3 la HGR nr.1242/2021, în perioada 24 decembrie - 25 decembrie 2021, respectiv în perioada 31 decembrie 2021 - 1 ianuarie 2022, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului fără restricţii privind intervalul orar şi doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Art.6. (1). Persoanele fizice sunt obligate să facă dovada situațiilor prevăzute la una dintre activitățile din HGR nr.1242/2021, Anexa nr. 3 art. 1 pct. 4, 6, 7, 9, 12 și 15, art. 6 pct. 1-3, 7-9 și 11, art. 9 pct. 1, 2, 4, 6 și 7, art. 11 alin. (2), precum și art. 12 alin. (4), prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

(2). În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID sau documente compatibile cu aceste certificate, dovada situațiilor prevăzute la una dintre activitățile din HGR nr.1242/2021, Anexa nr. 3 art. 1 pct. 4, 6, 7, 9, 12 și 15, art. 6 pct. 1-3, 7-9 și 11, art. 9 pct. 1, 2, 4, 6 și 7, art. 11 alin. (2), precum și art. 12 alin. (4), se face prin intermediul unui document, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2.

Art.7. (1). Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

(2). Organizatorii/Operatorii economici care desfășoară activități potrivit Anexei nr.3 la HGR nr.1242/2021 au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID folosind secțiunea „Verificare reguli interne” din aplicația mobilă „Check DCC” pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.

(3). În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID sau documente compatibile cu aceste certificate, organizatorii/operatorii economici care desfășoară activități potrivit Anexei nr.3 la HGR nr.1242/2021 au obligația de a verifica existența documentelor, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2 a acestor persoane.

(4). Măsurile prevăzute în Anexei nr.3 la HGR nr.1242/2021 nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani și sunt însoțite de o persoană cu vârsta mai mare de 18 ani și care face dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Art.8. (1). Prezenta Hotărâre se va publica pe site-urile Instituţiei Prefectului – Judeţul Caraş-Severin şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al Judeţului Caraş-Severin.

(2). Prezenta Hotărâre se transmite prin grija Secretariatului Tehnic Permanent, prin e-mail, membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin şi unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin.

(3). Prin grija Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din judeţul Caraş-Severin, prezenta hotărâre se va afişa la loc vizibil şi va fi diseminată în mod corespunzător.

ANEXA nr.2 la HCJSU Caraş-Severin nr. 150/23.12.2021

Măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în vederea diminuării impactului tipului de risc la nivelul judeţului Caraş-Severin, conform HGR nr. 1242/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19


I. În condițiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1. Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferințe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea), precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații deschise sau închise, cu excepția celor organizate și desfășurate potrivit pct. 2 – 15;

2. Activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, definite conform Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României, pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

3. În condițiile pct. 2 se permite desfășurarea de către sportivii profesioniști, legitimați și/sau de performanță a activităților de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activitățile de pregătire fizică în spații închise sunt permise în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

4. În spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

5. Activitățile instituțiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizuală, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare de artă și meserii, precum și evenimentele culturale în spații închise sau deschise se pot desfășura numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

6. Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00 și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

7. Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, în intervalul orar 5,00—22,00, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

8. Se permite organizarea de cursuri de instruire, inclusiv cele de formare profesională care necesită activități practice, workshopuri, conferințe, precum și cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 150 de persoane, în intervalul orar 5,00—22,00, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de protecție sanitară. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

9. Activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele și rugăciunile colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

10. În condiţiile pct. 9, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al Secretariatului de Stat pentru Culte;

11. Activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului sportului, al ministrului mediului, apelor și pădurilor sau al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, după caz;

12. Se permit organizarea și desfășurarea de către instituțiile cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice, în aer liber, a activităților specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog;

13. Se permit organizarea și desfășurarea activităților specifice din domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare acreditate în România, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă și cu respectarea regulilor de protecție sanitară;

14. Se permite, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, cu modificările ulterioare, organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

15. Se permite desfășurarea activităților de prevenire și combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa maximum 20 de persoane.

II. În condițiile art. 5 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat de pe raza județului Caraș-Severin, a cetățenilor străini și apatrizilor, definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care sosesc din Africa de Sud, Angola, Botswana, Eswatini, Lesotho, Malawi, Mozambic, Namibia, Zambia și Zimbabwe.

III. Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, în perioada stării de alertă se interzic efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum și suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile și/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfășoară aceste activități.

IV. În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

2. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

3. Măsurile prevăzute la pct. 1 și 2 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

4. În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la pct. 1 și 2 este restricționată sau închisă, se permit prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

5. Operatorii economici prevăzuți la pct. 1 și 2 vor respecta obligațiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății, al ministrului economiei și al ministrului antreprenoriatului și turismului, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

6. Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la pct. 3, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății, al ministrului economiei, al ministrului antreprenoriatului și turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice este permis în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

7. Activitatea cu publicul în centrele și parcurile comerciale, definite potrivit art. 4 lit. o) și q) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, dacă sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrare, deplasare și ieșire în/din centrele și parcurile comerciale;

8. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nealimentare este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică unităților farmaceutice dispuse în afara centrelor și parcurilor comerciale, precum și benzinăriilor;

9. Prin excepție de la pct. 8 este permis accesul în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp al tuturor persoanelor fără a fi necesară dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și afișarea la intrarea în spațiul comercial a numărului maxim de persoane care se pot afla simultan în incintă;

10. Activitatea de cazare în structurile de primire turistice, definite potrivit art. 2 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările și completările ulterioare, este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
11. Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este interzisă.

V.
(1). În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități în domeniul comerțului și prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, inclusiv în interiorul centrelor și parcurilor comerciale, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5,00—22,00.

(2). Prin excepție de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 22,00—5,00, operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

(3). Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

VI. În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) și ale art. 33—36 din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. transportul aerian se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport și aeronavelor, procedurile și protocoalele din interiorul aeroporturilor și aeronavelor, regulile de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului aerian, stabilite prin ordinul comun al viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 32, 33 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

2. transportul feroviar se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune din gări, halte, stații sau puncte de oprire, a echipamentelor și garniturilor de tren, procedurile și protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, stațiilor sau punctelor de oprire, dar și în interiorul vagoanelor și garniturilor de tren, gradul și modul de ocupare a materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, stabilite prin ordinul comun al viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 32, 34 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

3. transportul rutier se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția mijloacelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului rutier, stabilite prin ordinul comun al viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 32, 35 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

4. transportul naval se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția navelor de transport persoane, procedurile și protocoalele spațiilor comune din porturi, terminale/dane de pasageri sau locuri de îmbarcare/debarcare pasageri, din interiorul navelor de transport persoane, gradul și modul de ocupare a navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului naval, stabilite prin ordinul comun al viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 32, 36 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

5. transportul intern și internațional de mărfuri și persoane se desfășoară cu respectarea prevederilor din ordinul comun al viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

VII. În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

2. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

3. Se instituie obligația operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau a sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

5. Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

6. Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise sau deschise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

7. Se instituie obligația operatorilor economici care desfășoară activități de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

8. Se instituie obligația operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, precum și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, al ministrului antreprenoriatului și turismului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, în baza căruia își pot desfășura activitatea;

9. Se instituie obligația instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

10. Se instituie obligația desfășurării activității la nivelul cabinetelor stomatologice și unităților sanitare non-COVID în condițiile stabilite prin ordinul ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

VIII. În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) și ale art. 38 din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Activitatea în creșe și afterschool-uri este permisă numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordinul comun al ministrului educației, al ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

2. În cadrul unităților/instituțiilor de învățământ sunt permise activitățile didactice și alte activități specifice, precum și organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, în condițiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

3. La apariția a 3 cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spațiile destinate cazării elevilor sau studenților se instituie măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/studenții care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locație se asigură de către unitatea/instituția de învățământ responsabilă cazarea în condiții de carantină, precum și măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităților de bază.

IX.
(1). În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, activitatea piețelor agroalimentare, inclusiv a piețelor volante, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare, se desfășoară în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al ministrului muncii și solidarității sociale.

(2). În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, activitatea târgurilor, a bâlciurilor și a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004, cu modificările și completările ulterioare, este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al ministrului muncii și solidarității sociale. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

X.
(1). În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) și alin. (3) lit. f) și art. 17 din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, pe durata stării de alertă, angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă pentru cel puțin 50% din angajați, acolo unde specificul activității permite, în condițiile art. 108—110 din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu respectarea prevederilor Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, cu modificările și completările ulterioare.

(2). În situația în care nu se poate desfășura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu și în vederea evitării aglomerării transportului public, angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, având un număr mai mare de 50 de salariați, au obligația organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe/schimburi/ture care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră, cu respectarea strictă a măsurilor de protecție sanitară.

(3). Organizarea activității la locul de muncă se va realiza cu respectarea prevederilor legale emise de autoritățile competente în ceea ce privește prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 și pentru asigurarea securității și sănătății în muncă a lucrătorilor, ținând cont și de gradul de vaccinare a angajaților de la acel loc de muncă, atestat prin certificat de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 prezentat de salariații pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum și de numărul de angajați care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care dețin și prezintă angajatorului adeverință eliberată de medicul de familie.

(4). Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, a participanților în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-jurisdicționale și a celor administrative din motive de ordine și siguranță publică, a persoanelor care necesită servicii medicale și prestații sociale, precum și a persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

(5). Prin excepție de la prevederile alin. (4) este permis accesul avocaților pentru exercitarea activităților prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(6). În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID sau documente compatibile cu aceste certificate, dovada situației prevăzute la alin. (4) se face prin intermediul unui document, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2.

(7). Prevederile alin. (4) și (6) se aplică și pentru operatorii economici care funcționează în clădiri cu birouri private în care își desfășoară activitatea cel puțin 50 de persoane simultan.

(8). Prin excepție de la prevederile alin. (4) și (7), instituțiile publice și operatorii economici vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea accesului cetățenilor la serviciile publice oferite, în situații urgente (de exemplu: eliberare certificat de deces, certificat de naștere și altele asemenea), și persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2, prin organizarea activității în mediul on-line, în spații deschise, la ghișee dispuse direct în exteriorul clădirilor sau în orice alte condiții care să asigure respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.

(9). Accesul persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 este permis în lăcașurile de cult, unde se desfășoară activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele și rugăciunile colective, și în unitățile de alimentație publică în care se comercializează produse alimentare și băuturi alcoolice sau nealcoolice aflate în afara centrelor comerciale, târgurilor, bâlciurilor și talciocurilor, cu purtarea măștii de protecție și respectarea normelor de protecție sanitară.

XI. Conform HGR nr.1242/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 09 decembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, verificarea respectării măsurilor se realizează conform art.15 din Anexa 3.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu