Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 24 decembrie 2021

Mesajul prim-ministrului României, Nicolae-Ionel Ciucă, cu prilejul Crăciunului

”Luna Decembrie ne aduce în fiecare an sfânta sărbătoare creștină a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Trăim aceste momente, ca de fiecare dată, cu sentimentul că putem fi mai buni și că nimic nu se compară cu bucuria de a fi împreună cu familia și cu toți cei dragi. Sunt momente care ne fac să ne simțim împliniți sufletește și ne dorim să-i știm mereu sănătoși și în siguranță.

Ne bucurăm de frumoasele noastre tradiții de Crăciun și ne simțim mai aproape decât oricând de învățăturile creștine despre grija față de aproapele nostru. Este minunat să dăruim - un gest care înnobilează mai ales atunci când gândurile bune și generozitatea se îndreaptă către oamenii apăsați de neajunsuri, cu care viața a fost mai puțin darnică.

Întâmpinăm Crăciunul, și anul acesta, sub presiunea crizei sanitare provocată de pandemie. Să fim toți sănătoși este dorința fiecăruia dintre noi și principala urare pe care le-o transmitem celor dragi.

Să ne gândim la sănătatea noastră și a celor din jur este, poate, cel mai frumos dar pe care îl putem oferi celorlalți, prin responsabilitatea cu care vom înțelege să ne petrecem aceste sărbători respectând măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus, care mult prea mult timp ne-a ținut departe de cei dragi!

Să ne bucurăm, împreună, dragi români, de aceste sfinte sărbători!

Crăciun fericit!”


Nicolae-Ionel Ciucă,

Prim-ministru al României


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu