Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 16 octombrie 2013

PROGRAM FESTIVALUL RECOLTEI

PROGRAM  FESTIVALUL RECOLTEI
Stadionul de atletism din Lunca Bârzavei
18.10.2013
17:00 – 22:00
Prezentator: Corina Plestici
17:00 – 17:30 -  Nicolae Duţ
17:30 – 18:00 -  Ghiţă Călţun Brancu
18:00 – 18:45 - Ansamblul Folcloric “ Lugojana”  al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj
18:45 – 19:15 – Mirabela Delia Bârlea
19:15 – 20:00  - Ansamblul “ VLASTIMIR PAVLOVICI TAREVAC” – Veliko Gradişte
20:00 – 20:30 – Gabi Stanciu
20:30 – 21:00 – Narcis Goian
21:00 – 21:45 - Ansamblul de muzică şi dansuri populare “ Bârzava” -  solistele Cătălina  Toader şi Camelia Bojin Ceocu
21:45 – 22:00 – Orchestra instrumentală condusă de RICĂ VULPE

Primăria Municipiului Reşiţa organizează „Festivalul Recoltei 2013”  vineri, sâmbătă şi duminică, 18, 19 şi 20 octombrie 2013, prin intermediul proiectului NESTEMATE ALE TEZAURULUI FOLCLORIC ROMÂNESC ŞI SÂRBESC – Păstrarea şi promovarea tradiţiilor culturale în Reşiţa, Lugoj şi Veliko Gradişte (GEMS OF THE ROMANIAN AND SERBIAN FOLKLORIC THESAURUS – Preservation and promotion of cultural traditions in Resita, Lugoj and Veliko Gradiste)
Valoarea totală a proiectului este de 325.206,40 de euro din care Municipiului Reşiţa îi revin 131.872,80 euro. Grantul este acordat în procent de 98% din fonduri IPA şi de la bugetul de stat în timp ce 2% reprezintă contribuţia din bugetul local al Municipiului Reşiţa.
Prin această finanţare nerambursabilă câştigată, cele 3 municipalităţi se concentrează pe crearea şi dezvoltarea unor relaţii sociale stabile şi durabile în zona transfrontalieră România – Serbia prin intermediul culturii.
Iubitorii de muzică folclorică românească, dar şi internaţională sunt aşteptaţi vineri, 18 octombrie, la ora 17, la un spectacol artistic care se va desfăşura pe stadionul de atletism din cartierul Lunca Bârzavei.
Festivalul contribuie la păstrarea şi valorificarea tezaurului folcloric românesc şi sârbesc, conştientizarea importanţei valorilor specifice, promovarea spiritului de respect faţă de alternativele valorice, asigurarea condiţiilor de statornicie a legăturilor interculturale şi de prietenie, formarea aptitudinilor de organizare culturală în comunităţile locale.
Pe parcursul celor trei zile, cetăţenii vor avea posibilitatea de a achiziţiona produse agroalimentare tradiţionale româneşti de la standurile special amenajate pe stadionul de atletism din cartierul Lunca Bârzavei.
Mai multe informaţii cu privire la proiect pot fi obţinute de la d-na Bianca Bulgaru, manager de proiect, la nr. de tel. 0255/ 215 314 sau la adresa de
Anexăm acestui comunicat programul spectacolului artistic.
Project: COMMON ACTIONS, COMMON VALUES –
REŞITA AND KIKINDA TOGETHER FOR THE FUTURE
Romania – Republic of Serbia IPA Cross-Border Cooperation Programme
Priority Axis 1 – Economic and Social Development
Measure 1.2 – Develop the tourism sector, including the strengthening of the regional identity of the border region as a tourist destination
Project MIS – ETC code 1268

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu