Primarul
municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, a dispus o întrunire între principalii
factori de decizie cu privire la fenomenul furtului de capace de canal de pe
raza oraşului. Întâlnirea a avut loc joi, 13.09.2012, la sediul Primăriei
Municipiului Reşiţa cu participarea reprezentanţilor Primăriei, ai Instituţiei
Prefectului Judeţului Caraş-Severin, ai Gărzii de Mediu, ai societăţii judeţene
Aquacaraş, ai Poliţiei Locale şi Municipale, precum şi cu reprezentanţii
firmelor colectoare de fier vechi. Furtul capacelor de canal a luat amploare în
ultima perioadă, pagubele ridicându-se la aproximativ 2 miliarde de lei. În
plus, siguranţa conducătorilor auto, dar şi cea a pietonilor este pusă în
pericol. Primarul Mihai Stepanescu a anunţat că, în perioada imediat următoare,
va fi emis un proiect spre dezbatere publică, în care vor fi prevăzute amenzi
de 10 ori mai mari şi întocmirea de dosare penale pentru cei care vor sustrage
elemente din fier de pe domeniul public. În prezent, Garda de Mediu, împreună
cu Instituţia Prefectului emit autorizaţie de funcţionare firmelor de colectare
a fierului vechi, fără a fi necesar un aviz din partea Primăriei. Administraţia
publică locală intenţionează modificarea legislaţiei actuale prin hotărâri de
Consiliu Local şi prin hotărâri de Guvern, astfel încât să poată aplica, în mod
legal, sancţiuni drastice pentru firmele de colectare care acceptă astfel de
obiecte din fier, mergându-se chiar până la ridicarea autorizaţiei. La finalul întâlnirii de joi s-a stabilit ca,
în primă fază, subiectul să fie dezbătut prin promovarea unor hotărâri de
Consiliu Local care să ducă la remedierea problemei în cel mai scurt timp posibil.
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu