„Curățăm România!” a fost prima inițiativă
de acest fel care a implicat autoritățile centrale și cele locale, asociațiile
de profil, asociațiile municipiilor, orașelor, comunelor, instituțiile
deconcentrate, societatea civilă. La nivel judeţean, campania s-a derulat sub
coordonarea Instituției Prefectului – Județul Caraș-Severin.
Pe perioada derulării campaniei au fost colectate aproximativ 77000 kg de deșeuri abandonate, la acțiunile de ecologizare implicându-se următoarele instituții:
primăriile localităților Reșița, Oțelu Roșu, Oravița, Băile Herculane, Bucoșnița, Buchin, Bozovici, Constantin Daicoviciu, Dognecea, Luncavița, Eftimie Murgu, Gârnic, Măureni, Pojejena, Rusca Montană, Sacu, Slatina Timiș, Teregova și Zăvoi, Sistemul de Gospodărire a Apelor Caraș-Severin, administrațiile parcurilor naturale și naționale din județ, inspectoratele de poliție și jandarmi, cele 17 ocoale silvice din subordinea Direcției Silvice Caraș-Severin, Secția Drumuri Naționale Caransebeș, Sucursala Regionale de Căi Ferate Timișoara, Secția L1 Caransebeș, alături de școli, licee și voluntari.Mediul în
care trăim este un subiect de interes general, iar „Curățăm România” a reprezentat
o încurajare pentru mai multă responsabilitate, implicare și atenție în ceea ce
privește curățenia și protejarea acestuia.
Le mulțumim
instituțiilor care au monitorizat derularea campaniei, Agenția pentru Protecția
Mediului Caraș-Severin și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean
Caraș-Severin, precum și tuturor celor care s-au implicat în acest demers, la
finalul căruia județul nostru este unul mai curat. Responsabilitatea de a trata
în continuare cu grijă și respect mediul revine fiecăruia dintre noi.
Cancelaria Prefectului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu