În această săptămână, la nivelulcentrelor regionale de proceduri și cazare a solicitanţilor de azil din subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări, ofițerii de integrare cu sprijinul organizațiilor nonguvernamentale partenere organizează diverse activități pentru marcarea Zilei Mondiale a Refugiatului, celebrată anual la data de 20 iunie, având ca
scop promovarea, cunoaşterea şi respectarea diversităţii culturale, etnice, lingvistice, sociale şi a valorilor democratice.An de an, la data de 20
iunie este celebratăZiua Mondială a
Refugiatului, reprezentând curajul şi rezistenţa a milioane de persoane forţate
să-şi abandoneze casele din cauza conflictelor şi abuzurilor asupra drepturilor
omului. Unele dintre acestea ajung în România, în căutarea unui loc care să le ofere protecție și în care
să-și reclădească o nouă viață.
Pentru a marca această zi,Inspectoratul
General pentru Imigrări organizeazăpentru refugiații din centrele aflate în
administrare, o serie de activităţi menite să promoveze cunoaşterea şi
respectarea diversităţii culturale, etnice, lingvistice, sociale, precum şi a
valorilor democratice.
Astfel, în Centrele Regionale de Proceduri și Cazare a
Solicitanților de Azil din București, Giurgiu, Rădăuți, Maramureș şi Galaţi, cu
sprijinul organizațiilor nonguvernamentale partenere, se vor organiza sesiuni
informative, competiții sportive, drumeții, activități cultural artistice și
recreative, ce prilejuiesc familiarizarea cu valorile, tradițiile și
obiceiurile românești.
Ziua
Mondială a Refugiatului reprezintă un prilej de conștientizare a situației
milioanelor de persoane deplasate forțat din cauza conflictelor. Marcarea
acestei zile reprezintă, totodată, un moment de reflecție asupra provocărilor
și eforturilor derulate de toți actorii implicați în vederea identificării unor
soluții durabile la problemematica refugiaților.
Conform datelor statistice din anul
1991 și până în prezent, aproximativ 59.000de persoane au solicitat azil în
România, fiind originare din aproape 70 de state ale lumii.
În
anul 2022 au fost înregistrate 7275 de cereri de azil. De la începerea
conflictului din Ucraina, 4.358 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în
România și beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.De
asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 40.795 de
permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare.
***
Începând cu 4 decembrie 2000,
prin Rezoluţia 55/76, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a decis
să onoreze destinele a milioane de oameni care, forţaţi de conflicte violente
sau diverse forme de persecuţie, îşi părăsesc locul natal pentru a urma drumul
refugiului.
În complexitatea fenomenului migraţiei există o
distincţie clară între migrant şi refugiat. Migrantul alege să plece din ţara
de origine, temporar sau definitiv, din motive de ordin economic, familial,
social sau cultural, iar refugiatul este forţat să-şi părăsească ţara natală,
de cele mai multe ori, din cauza unor stări conflictuale. De altfel, în cazul
refugiaţilor statele au obligaţia să le ofere protecţie împotriva returnării în
ţara de origine, acces efectiv şi neîngrădit la procedura de azil, precum şi o
serie de forme de asistenţă (materială, medicală, socială).
Garantarea acestor drepturi derivă din Convenţia de la Geneva din 1951 şi Protocolul de la New York din 1967, instrumente internaţionale pe care România le-a ratificat în anul 1991. După această dată, ţara noastră a început construirea treptată a unui sistem naţional de azil, în concordanţă cu obligaţiile asumate la nivelul comunităţii internaţionale și, totodată, ne-am exprimat solidaritatea față de statele europene care se confruntă cu aflux de migranți, contribuind la eforturile internaționale de relocare a acestora.
BIROUL
INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu