Prioritățile operative ale polițiștilor din cadrul
Inspectoratului General pentru Imigrări, în această perioadă, au vizat
controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a
străinilor, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil, combaterea
migrației ilegale și a muncii nedeclarate.
Astfel, în perioada 14 - 21 iunie a.c., în ceea ce
priveşte admisia în România, au fost gestionate 2117 solicitări de viză
depuse la misiunile diplomatice din străinătate, dintre care 1319
au fost avizate favorabil.
Totodată, au fost înregistrate 1411 de cereri de prelungire
a dreptului de ședere pentru cetăţenii statelor terţe, iar pentru cetăţenii
europeni au fost înregistrate 272 de certificate și cărți de înregistrare a rezidenței. Cetățenilor
străini le-au fost emise 1559 de permise de ședere temporară
și pe termen lung.
Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit
reşedinţa pe teritoriul României sunt angajare în muncă și conexe dreptului la
unitatea familiei.
Polițiștii de imigrări au efectuat 56 de acţiuni şi
controale, la nivel naţional, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri
având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii
şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini, în
cadrul cărora au fost depistaţi 101 de cetăţeni străini în şedere
ilegală.
De asemenea, pentru 62 de persoane au fost emise decizii de returnare în vederea
îndepărtării de pe teritoriul României, 21 de persoane au fost îndepărtate sub escortă, iar pentru 19
persoane a fost dispusă măsura de luare în custodie publică, până la returnarea
lor de pe teritoriul țării noastre.
În perioada de referinţă, la bugetul de stat au fost
încasate taxe în valoare de 795646 de lei.
Au fost înregistrate 6140 de solicitări privind emiterea
unor avize de angajare/detașare, iar pentru alte 3094 de cereri s-a
finalizat procedura de soluţionare, dintre acestea 2675 au fost aprobate şi 419
respinse.
Polițiștii de imigrări au aplicat 212 sancţiuni
contravenţionale cu amendă în valoare de 344800 lei, cetăţenilor străini şi
angajatorilor pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic
al străinilor şi angajarea în muncă a acestora.
În aceeași
perioadă, au fost înregistrate 76 de cereri de azil, solicitanții aflându-se în diferite stadii de
procedură. De asemenea, 4 solicitanți au primit protecția
statului român, iar pentru 48 cetățeni străini au fost emise hotărâri de respingere a cererilor
de acordare a unei forme de protecție internațională. Pentru
172 de solicitanți de azil și 43
de beneficiari de
protecție în România, polițiștii au emis documente temporare de identitate sau
permise de ședere care le atestă reședința în țara noastră.
Acțiunile polițiștilor de imigrări de prevenire şi
combatere a şederii ilegale şi muncii nedeclarate vor continua și recomandăm
cetățenilor străini să respecte legalitatea șederii în România.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu