Suspendată prin decizie a Tribunalului Caraș-Severin, procedura de reorganizare a aparatului de specialitate al Consiliul Județean Caraș-Severin se va relua în urma sentinței definitive a Curții de Apel Timișoara pronunțată
vineri, 7 mai 2021, prin care a fost casată hotărârea instanței de fond.„Vestea privind deblocarea noii organigrame a Consiliului Județean Caraș-Severin nu poate decât să mă bucure pentru că, în sfârşit, de la jumătatea lunii iunie, lucrurile vor putea să funcţioneze şi mai bine cu o nouă structură. Este extrem de important ca echipa care coordonează proiectele judeţului să fie cât mai omogenă, astfel devenind mult mai eficientă”, a declarat administratorul public al județului, Tinu Vidaicu.
In 27.11.2020 a fost aprobată Hotărârea Consiliul Județean Caraș-Severin nr. 204 privind reorganizarea aparatului de specialitate al Consiliul Județean Caraș-Severin, aprobarea organigramei, a statelor de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare. Prin Sentinţa Civilă a Tribunalului Caraș-Severin nr. 22/22.01.2021 s-a dispus suspendarea HCJ nr. 204 până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la anularea actului administrativ. Consiliul Județean Caraș-Severin formulează recurs, iar prin Decizia Curţii de Apel Timişoara nr. 350/2021 s-a admis recursul şi s-a casat sentinţa Tribunalului Caraş-Severin, respingând în întregime cererea angajaților instituției județene care au cerut suspendarea hotărârii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu