Absolvenţii instituțiilor de
învățământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au domiciliul, ca personae aflate în căutarea unui loc de muncă, beneficiază de servicii gratuite de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii de formare profesională, precum și de măsuri de stimulare aocupării (prime).Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților în
evidenţele agenţiilor teritoriale ca personae aflate în căutarea unui loc de
muncă, sunt:
– actul de identitate;
– diploma de absolviresauadeverinţa din care
sărezulte data absolvirii;
– Curriculum Vitae;
– declarație pe proprie răspundere privind starea
de sănătate – https://bit.ly/3w65lsY
- acord de utilizare a datelor cu caracter
personal–https://bit.ly/3tNoler
Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se
înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile
legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional,
special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular,autorizat sau acreditat
în condiţiile legii.
Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea
unui loc de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire, este o etapă prealabilă
și obligatory în vederea obținerii indemnizației de șomaj în cazul în care nu
au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale în termenul
menționat.
În cazul absolvenţilor de liceu, indifferent dacă
au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se
calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor stabilită prin reglementările
normative învigoare.
În cazul elevilor care nu au situaţia școlară încheiată
la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului
de corigență, dată înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de
învăţământ.
Alte informații privind acordarea indemnizației de
șomaj pentru absolvenții de învățământ sunt afişate pe site-ul instituției
www.anofm.ro, secțiunea Persoane fizice/ Indemnizații de șomaj și venituri de completare.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraș-Severin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu