Astăzi, 21 mai 2021, intră în vigoare Legea nr. 146 din 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, lege prin care devin aplicabile o serie de modificări ale prevederilor Codului Penal, Codului de Procedură Penală și ale altor acte normative.
Astfel:
• Încălcarea de către persoana aflată în arest la
domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta
a itinerarului sau a condiţiilor de deplasare va constituie infracțiunea de
evadare, urmând a se aplica regulile privind concursul de infracțiuni.
• Atunci când, cu rea-credinţă, inculpatul încalcă
obligaţia de a nu părăsi imobilul ori nu respectă itinerarul sau condiţiile de
deplasare, stabilite potrivit legii, organul de supraveghere are dreptul de a-l
prinde pe inculpat şi de a-l prezenta de îndată procurorului, în cursul
urmăririi penale, judecătorului de cameră preliminară, în procedura de cameră
preliminară, sau instanţei de judecată, în cursul judecăţii.
• Se va indica în mod expres perioada de timp, precum şi,
după caz, locul de muncă, instituţia de învăţământ, unitatea sanitară sau alt
loc în care se aprobă deplasarea inculpatului.
• În cadrul programului de supraveghere, se va stabili
ca, cel puţin o dată la 7 zile calendaristice, persoana aflată sub control
judiciar să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa.
• Darea în urmărire se va dispune, prin ordin, de
Inspectoratul General al Poliţiei Române, dar și de Direcţia Generală de
Poliţie a Municipiului Bucureşti sau, după caz, de inspectoratul de poliţie
judeţean.
• După comunicarea măsurii privind arestul la domiciliu,
inculpatul are obligaţia de a se deplasa de îndată la imobilul indicat potrivit
legii, în vederea executării măsurii.
• În vederea verificării situaţiei de fapt, organul de
supraveghere are acces, în condiţiile legii, la documente, imagini,
înregistrări audiovideo sau orice înscrisuri necesare, deţinute de autorităţile
sau instituţiile publice, persoanele juridice ori persoanele fizice.
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean
Caraș-Severin au fost luate măsuri pentru instruirea personalului cu privire la
aceste modificări legislative, precum și pentru informarea despre noile
obligații legale a persoanelor față de care s-a dispus măsura arestului la
domiciliu sau a controlului judiciar.
Legea privind monitorizarea electronică în cadrul unor
proceduri judiciare şi execuţional penale reglementează înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Sistemului informatic de monitorizare electronică
(SIME), modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere şi
modul de acţiune în situaţia generării unor alerte.
SIME va deveni operațional cel mai târziu la data de 1 martie 2022. Într-o primă etapă, monitorizarea electronică se va aplica în sistem pilot, pentru cazurile de violență domestică în care a fost emis un ordin de protecție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu