Pentru a veni în ajutorul persoanelor fizice care au obligația depunerii, în anul 2021, a declarației unice, Agenția Națională de Administrare Fiscală pune la dispoziție mai multe modele pentru completarea acesteia, respectiv în cazul:
ü persoanelor care obțin venituri din activități independente impuse în sistem real;
ü persoanelor care
obțin venituri din activități independente impuse la norma de venit;
ü persoanelor care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor (contracte de închiriere în lei și valută);
ü persoanelor care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor (contract de închiriere în lei);
ü persoanelor fără venituri care optează pentru plata
contribuției la sănătate.
Fiecare model de completare poate fi
descărcat gratuit de pe portalul-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscale
din Secțiunea asistenţă pentru
contribuabili, Subsecțiunea Servicii oferite contribuabililor/Ghiduri curente
și alte materiale informative/Modele de completare a declarației unice. Acestea
conțin indicații vizuale pentru completarea secțiunilor declarației unice în
funcție de venitul obținut.
Pentru completarea şi depunerea declarației unice contribuabilii pot solicita sprijin organelor fiscale astfel:
ü apelând
Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor - Call - center,
la numărul de telefon 031.403.91.60;
ü prin
e-mail, accesând Formularul de
contact disponibil pe
portal https://www.anaf.ro/asistpublic/ şi în serviciul Spatjul Privat Virtual.
Recomandăm depunerea declaraţiei unice prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:
ü prin intermediul serviciului "Spaţiul privat virtual", disponibil pe site-ul www.anaf.ro;
ü prin
intermediul serviciului "Depunere declarații", disponibil
pe portalul www.e-guvernare.ro pe
baza certificatului digital calificat;
Declaraţia
unică se poate depune şi în format hârtie, direct la registratura organului
fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire.
ANAF a creat pe portalul instituțional o rubrică în care se regăsesc toate
informațiile detaliate despre declarația unică (Ghid de completare, Formularul
212 pentru descărcare, baza legală etc.), aceasta putând fi accesată la acest
link https://static.anaf.ro/static/10/SPV/info_spv.htm
Serviciul Comunicare, Relații Publice și Mass Media
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu