Bucureşti, 12 mai 2021 – Compania Naţională Poşta Română a încheiat astăzi un acord de colaborare cu Universitatea Politehnică din Bucureşti. Prevederile acordului vizează dezvoltarea şi derularea unor proiecte de cercetare ştiinţifică, inovare şi dezvoltare tehnologică cu ajutorul specialiştilor din cadrul Universităţii. Implementarea proiectelor va contribui la modernizarea şi digitalizarea companiei, cât şi la
perfecţionarea continuă a resursei umane, obiective incluse în procesul investiţional demarat în 2020.
Astfel, Poşta Română şi Universitatea Politehnică din Bucureşti vor încheia contracte pe diverse teme de cercetare precum dezvoltare logistică, robotizare şi automatizare, digitalizare (inteligenţă artificială), identificarea de resurse energetice nepoluante.
Se vor constitui grupuri de lucru cu specialişti din cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare şi a Facultăţii de Transporturi care vor pune la dispoziţie echipamentele, expertiza şi resursa umană cu înaltă calificare de care dispun şi vor oferi consultanţă tehnică Poştei Române în vederea identificării celor mai bune soluţii pentru proiectele de modernizare şi digitalizare ale companiei.
Acordul a fost semnat la sediul Universităţii Politehnica din Bucureşti, în prezenţa rectorului Mihnea Costoiu. „Este o iniţiativă importantă prin care dorim să contribuim la dezvoltarea uneia dintre cele mai mari companii naţionale din România. Componentele de digitalizare, automatizare şi implementarea de noi tehnologii în cadrul proceselor companiei sunt exact zonele în care comunitatea noastră are experienţă şi cunoştinţe. Prin experţii universităţii şi laboratoarele de cercetare ultramoderne pe care le-am dezvoltat în ultimii ani, vrem să oferim Companiei Naţionale Poşta Română nu doar soluţii pentru a-şi optimiza activităţile, dar şi noi direcţii şi tehnologii prin care îşi pot diversifica oferta de servicii. Suntem convinşi că prin acest prim pas, dar şi prin implementarea noilor proiecte dezvoltate în comun, vom aduce o contribuţie importantă la dezvoltarea companiei în folosul românilor”, a declarat Mihnea Costoiu, Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti.
Directorul Poştei Române, Horia Grigorescu, şi-a exprimat convingerea că semnarea acestui acord de colaborare va genera proiecte şi programe eficiente care să răspundă nevoilor şi intereselor companiei şi care să aibă ca rezultat dezvoltarea şi modernizarea serviciilor poştale oferite publicului.
„Poşta Română a demarat cel mai vast proces investiţional din ultimele patru decenii, pentru modernizare şi digitalizare. Începerea acestui amplu proces de transformare şi adaptarea serviciilor la ceea ce clienţii solicită reprezintă motorul găsirii unui palier investiţional larg în colaborare cu alte instituţii. Automatizarea proceselor logistice este necesară pentru creşterea operabilităţii, sporirea eficienţei în viteza de prelucrare a volumului de trimiteri, reducerea timpilor de livrare şi creşterea cifrei de afaceri a companiei. Totodată, unul dintre principalele obiective în procesul de modernizare al Poştei Române este digitalizarea, o cerinţă imperativă pentru continuarea activităţii companiei şi pentru a ramâne competitivă cu operatori similari din piaţă. De asemenea, decarbonificarea, înlocuirea etapizată a flotei actuale cu maşini electrice şi hidrogen, toate necesită cercetări pentru care avem nevoie de consultări cu specialişti, iar Universitatea Politehnică din Bucureşti este locul în care găsim oameni cu înaltă calificare pentru proiectele noastre şi un potenţial partener, atât din perspectiva dezvoltării noilor segmente de afaceri şi transformării celor existente, cât şi de aşezare pe fluxurile financiare generate de fonduri europene”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.
De asemenea, în cadrul colaborării, studenţii Facultăţii de Transporturi şi ai Facultăţii de Automatică şi Calculatoare vor avea posibilitatea să efectueze stagii de practică la Poşta Română. Compania va desemna specialişti care vor superviza practica studenţilor.
Prezenţi la semnarea acordului de colaborare, Ilona Costea, decanul Facultăţii de Transporturi şi Mihnea Moisescu, decanul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare s-au arătat încântaţi că pot oferi studenţilor posibilitatea de a participa la stagii de practică, derularea acestui program putând reprezenta o experienţă valoroasă în programul lor de pregătire.
Despre Compania
Naţională Poşta Română
Poşta Română este cel mai
mare operator naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în
proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării Inovării şi
Digitalizării (93,52%) şi Fondul Proprietatea (6,48%). Compania deţine o reţea
de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal
peste 11 milioane de trimiteri poştale. Peste 19 milioane de locuitori
beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt
acoperite de reţeaua poştală proprie.
Pentru
detalii: www.posta-romana.ro
Despre Universitatea
Politehnică din Bucureşti
Universitatea Politehnică din
Bucureşti (UPB) este cea mai mare universitate tehnică din ţară, având 15
facultăţi şi aproximativ 25.000 de studenţi. Misiunea asumată este aceea de a
pregăti specialişti în diferite domenii tehnice, capabili de a utiliza
cunoştinţe ştiinţifice, tehnice şi cultural-umaniste valoroase, de a contribui
la progresul tehnologic, economic şi social-cultural al societăţii româneşti şi
al lumii contemporane. UPB îşi propune să creeze noul profil de universitate
tehnică, ce promovează forme de pregătire adaptate cerinţelor unei societăţi în
plină competiţie, supusă procesului de integrare în Comunitatea Europeană şi
internaţională.
Pentru detalii: www.upb.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu