Certificatele digitale verzi care vor facilita libera circulaţie în Uniunea Europeană (UE), pe timpul pandemiei de COVID-19, vor fi implementate în România cu suportul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS). Soluţia tehnică dezvoltată de instituţia noastră va fi interconectată cu cele implementate de către celelalte state membre ale UE pentru a permite eliminarea restricţiilor de testare sau carantină la trecerea frontierei.
Certificatele vor conţine un cod QR şi se vor putea vizualiza, respectiv descărca dintr-un portal web securizat. Fiecare persoană care s-a vaccinat împotriva COVID-19, care s-a recuperat după această afecţiune sau care deţine un rezultat negativ la testarea COVID-19 în ultimele 72 de ore va putea să descarce gratuit certificatul verde digital. De asemenea, certificatele vor putea fi utilizate şi în format tipărit.
În urma consultărilor cu experţii grupului tehnic de lucru constituit la nivel european, a fost avansată soluţia tehnică care va include o aplicaţie web pentru generarea certificatelor şi o aplicaţie pentru smartphone (Android) pentru verificarea certificatelor emise în ţară sau emise de alte state. Codul QR din certificat va conţine informaţii de identificare (nume, prenume şi data naşterii), precum şi informaţii medicale esenţiale, semnate digital, pentru a se garanta autenticitatea datelor. Documentele vor respecta toate regulile de protecţie a datelor personale şi vor putea fi utilizate la trecerea frontierei, însoţite de actul individual de identitate.
Specialiştii STS au realizat o propunere de arhitectură a sistemului informatic de emitere şi verificare a certificatelor digitale verzi, urmând să se desfăşoare dezvoltarea propriu-zisă a aplicaţiilor, testarea cu instituţiile din ţara noastră şi cele europene, iar, la final, implementarea acestora.
De asemenea, la nivel UE se întreprind demersuri pentru adoptarea Propunerii de Regulament a Parlamentului European şi a Consiliului privind un cadru pentru emiterea, verificarea şi acceptarea certificatelor interoperabile privind vaccinarea, testarea şi recuperarea pentru a facilita libera circulaţie în timpul pandemiei de COVID-19.
Până în prezent, termenul vehiculat, la nivel european, pentru implementarea certificatelor verzi de călătorie este începutul lunii iulie 2021.
Astfel, în luna mai, la nivel european, are loc testarea de interconectare între ţările membre şi gateway-ul european (DGCG) care va centraliza şi administra cheile publice ale ţărilor membre pentru verificarea semnăturilor certificatelor digitale verzi, România fiind programată pentru ziua de 21 mai a.c.
STS a transmis, în data de 6 mai a.c., către grupul de suport tehnic de la nivel european certificate digitale verzi de test pentru verificarea implementării de către fiecare ţară a procesului de generare şi verificare a acestora. Acestea au fost verificate şi validate cu succes de către ţările membre.
Biroul de Presă al STS
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu