În perioada 28 aprilie- 09 mai a.c.,
polițiștii cărășeni au desfăsurat acțiuni preventiv-reactive, coordonate la
nivel național, pentru a verifica legalitatea deplasării pe drumurile publice,
a autovehiculelor înmatriculate în alte state.
Acțiunile au vizat controlul
documentelor necesare circulației pe drumurile publice sub aspectul deținerii și valabilității acestora, verificarea persoanelor și a bunurilor transportate și impunerea respectării normelor rutiere.Pe parcursul acțiunilor polițiștii au verificat 1.643 de
autovehicule, dintre care 239 înmatriculate în alte state, pentru neregulile
constatate fiind aplicate 1.102 sancțiuni contravenționale, cele mai multe
pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr.195 din 2002 privind circulația pe
drumurile publice.
128 de conducători de autovehicule înmatriculate în alte
state au fost sancționați contravențional pentru încălcarea normelor rutiere,
în perioada menționată.
De asemenea, polițiștii au reținut în vederea suspendării
61 de permise de conducere, 8 aparținând unor șoferi de autovehicule
înmatriculate în străinătate și au retras 19 certificate de înmatriculare, în
cazul unor autovehicule care au circulat având inspecția tehnică periodică
expirată sau fără a deține asigurare RCA.
Totodată, în perioada amintită, polițiștii au constatat 10
infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu