Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 12 noiembrie 2020

Locuri de muncă prin reţeaua EURES

 
Tara- Regiune -Localitate - Firma - Ocupatie - Nr posturi - Descriere loc munca -  Cerinte loc munca - Limbi straine - Salariu - Alte beneficii - Durata contract - Termen valabilitate oferta - Metoda

Germania Landul Hessa Burstadt Agentia Federala de Munca - Serviciile de Plasare Internationala ZAV Hessa, ca reprezentant al angajatorului german, o companie producatoare de mobila Operator masini - departamentele de productie si ambalare (f/b) 22 Activitatea presupune:- responsabilitate pentru operarea, supravegherea si reglarea liniilor de productie controlate SPS;- optimizarea fluxurilor de lucru in liniile si procesele de productie;- colaborarea cu departamentul tehnic, in ceea ce priveste reducerea timpului de nefunctionare in liniile de productie;-responsabilitate pentru respectarea reglementarilor interne ale companiei privind securitatea si siguranta muncii;- responsabilitate privind controlul calitatii produselor fabricate. Pregatire profesionala in domeniul tehnic si/sau experienta in operarea liniilor de productie industriala; Bune abilitati de comunicare, capacitatea de a lucra in echipa si seriozitate. Cunostinte de limba germana (vorbire - nivel B1 si scriere - nivel A1) . Se acorda bonusuri pentru lucru in schimburi/ore suplimentare, precum si pentru concediu si Craciun; Se asigura beneficii sociale (contributii de capital) si instruire interna si externa; Concediul de odihna este de 27 zile, conform contractului colectiv de munca; Compania dispune de cantina; Se acorda sprijin in vederea gasirii unei locuinte, precum si in demersurile de inregistrare la autoritati; Angajatorul asigura indemnizatie de cazare de 200 euro net/luna (pe o perioada de max. 6 luni) si o prima de relocare de 500 euro net (o singura data, daca relatiile contractuale se pastreaza pe o perioada de cel putin 1 an, in caz contrar suma trebuie restituita). Contractul de munca este pe durata determinata; Programul de lucru este de 35 - 37,5 ore/saptamana (se lucreaza in 2 sau 3 schimburi). 31.12.2020 Se transmite CV-ul, completat la calculator in limba germana sau engleza, la adresa de e-mail ZAV-IPS-Hessen@arbeitsagentur.de, cu specificarea "MASCHINEN- UND ANLAGENFÜHRER" si pentru monitorizare la buc_eures@buc.anofm.ro.

Norvegia AKERSHUS/VIKEN/OSTFOLD OSLO, SKEDSMO/LILLESTROM/MOSS SKADEVEKK AS Vopsitor auto/tehnician reparatii 5 Compania detine mai multe ateliere de vopsire si reparatii auto, din regiunea Oslo, cu 44 angajati. Se executa reparatii mici, indiferent de avarie (reparatii de vopsea, reparatii la caroserii, pregatirea, pulverizarea vopselelor, lustruirea si controlul calitatii). Calificare pentru a repara toate tipurile de masini, la un standard foarte ridicat, permis conducere categ. B. Avantaj: cunostinte despre procesele de reparatii SMART. Daca este nevoie, se va face instruire in acest domeniu. Limba engleza - min. nivel B2 36000 NOK brut/luna (echivalentul a aprox. 3346 euro brut/luna)+bonusuri Asigurare, conditii excelente de lucru, echipament de lucru. Angajatorul poate ajuta la gasirea cazarii in apropierea locului de munca sau in zona preferata. De asemenea, ajuta la inregistrare, la oficiul de taxe si la banca. Contract permanent, norma intreaga, se lucreaza intre orele 8:00-16:00. Angajare cat mai curand posibil. 31.12.2020 Se trimit: scrisoare de intentie si CV Europass in limba engleza, la angajator, la adresa de e-mail: mona.karlsen@qcf.no si pentru monitorizare la: Elena.Tane@ot.anofm.ro
Cetatenii UE/SEE au voie sa intre in Norvegia pentru a lucra. La sosire trebuie sa poata prezenta un contract de munca si pasaport. Pentru cetatenii sositi din ,,zone rosii" este necesara o carantina obligatorie de 10 zile.

Norvegia VESTLANDET HAUGESUND/BERGEN/STAVANGER SMISTAD MUR OG FLIS AS Zidar/faiantar 1

Firma are in derulare contracte mari, are 22 de angajati care trebuie sa execute lucrari de inalta calitate pentru cladiri private si publice. Se executa lucrari de zidarie si faianta, tencuieli, lucrari cu piatra naturala.

Calificare, experienta profesionala. Experienta indelungata in domeniu poate compensa lipsa educatiei. Se cere responsabilitate, concentrare mare pe calitate. Limba engleza 200-240 NOK brut/ora (echivalentul a 18-21,5 euro brut/ora), in functie de calificare si experienta Angajatorul ofera conditii bune de munca, cazare Permanenta, se lucreaza in ture. Angajare cat mai curand posibil 31.10.2021 Se trimite CV in limba engleza la adresa de e-mail: anita@smistadmurogflis.no si pentru monitorizare la: Elena.Tane@ot.anofm.ro

Polonia Bielsko Wilkowice FHU KOPRO Szczepan Wachnicki Operator buldoexcavator 1 Exploatarea echipamentelor de constructii si intretinerea acestora - Minim 5 ani de experienta profesionala ca operator de buldoexcavatoare, capacitatea de a opera un incarcator telescopic; poloneza 20 zloti polonezi/ora Acoperirea cheltuielilor cu cazarea. Primul contract pentru o perioada de proba de o luna, dup? aceea pentru o perioada mai lunga de timp. 30.11.2020 Cv in limba romana/poloneza la adresa de e-mail f.h.u.kopro@gmail.com
- Certificatul de operator al buldoexcavatorului si/sau incarcatorului telescopic poate fi un avantaj, dar angajatorul poate ajuta la solicitarea certificatului polonez.

Polonia Bialystok Narew PRONAR SP. Z.O.O. Sudor 2

Sudarea elementelor pentru productia de remorci si roti de disc

Minim invatamant profesional. Minim 2 ani experienta intr-un post similar. Certificat MIG MAG/TIG. Engleza - cunostinte bune, poloneza - comunicare 20 zloti polonezi brut/ora (per bucata) Posibilitatae de plata a meselor Contract de munca pentru o perioada de 3 luni, cu posibiltate de prelungire. Lucru in 1,2 sau 3 schimburi care urmeaza sa fie convenite cu angajatorul. 31.12.2020 Cv in limba engleza sau poloneza la adresa a.kruszewska@ohp.pl
Polonia Podlaskie Narew PRONAR SP. Z.O.O. Lacatus 2 Dupa o pregatire adecvata, desfasurarea de activitati de lacatus in productia de remorci si discuri. Minim invatamant secundar. Engleza - cunostinte bune, poloneza - comunicare 18,50 zloti polonezi brut/ora (per bucata) Posibilitatae de plata a meselor Contract de munca pentru o perioada de 3 luni, cu posibiltate de prelungire. Lucru in 1,2 sau 3 schimburi care urmeaza sa fie convenite cu angajatorul. 31.12.2020 Cv in limba engleza sau poloneza la adresa a.kruszewska@ohp.pl

Polonia Podlaskie Narew PRONAR SP. Z.O.O. Strungar 2 Organizarea si deservirea statiei de lucru - strung si lucrarile legate de aceasta pozitie. Minim invatamant profesional Engleza - cunostinte bune, poloneza - comunicare 18,50 zloti polonezi brut/ora (per bucata) Posibilitatae de plata a meselor Contract de munca pentru o perioada de 3 luni, cu posibiltate de prelungire. Lucru in 2 sau 3 schimburi care urmeaza sa fie convenite cu angajatorul. 31.12.2020 Cv in limba engleza sau poloneza la adresa a.kruszewska@ohp.pl

Polonia Podlaskie Narew PRONAR SP. Z.O.O. Operator CNC 2 Organizarea si deservirea statiei de lucru - masini unelete cu comanda numerica, lucreaza ca operator de masini CNC. Minim invatamant profesional. Cunostinte de citire a desenului tehnic. Engleza - cunostinte bune, poloneza - comunicare 18,50 zloti polonezi brut/ora (per bucata) Posibilitatea de plata a meselor Contract de munca pentru o perioada de 3 luni, cu posibiltate de prelungire. Lucru in 2 sau 3 schimburi care urmeaza sa fie convenite cu angajatorul. 31.12.2020 Cv in limba engleza sau poloneza la adresa a.kruszewska@ohp.pl

Polonia Bielsko Wilkowice FHU KOPRO Szczepan Wachnicki Fierar betonist 1 Lucrari de armatura. Scoala profesionala in domeniu, minim 2 ani experienta ca fierar betonist, flexibilitate, harnicie, capacitatea de a citi desene tehnice. Nu se cere. 23 zloti polonezi brut/ora Acoperirea costurilor de cazare. Contract de munca cu perioada de proba de o luna. 29.03.2021 Cv in limba romana sau poloneza la adresa f.h.u.kopro@gmail.com. Informatii despre situatia COVID 19 in Polonia sunt disponibile la: https://www.gov.pl/web/coronavirus

Polonia Bielsko Wilkowice FHU KOPRO Szczepan Wachnicki Zidar 2 Prepararea mortarului si zidirea cu ajutorul acestuia Scoala profesionala in domeniu, minim 3 ani experienta ca zidar, flexibilitate. Nu se cere. 23 zloti polonezi brut/ora Acoperirea costurilor de cazare. Contract de munca cu perioada de proba de o luna. 29.03.2021 Cv in limba romana sau poloneza la adresa f.h.u.kopro@gmail.com. Informatii despre situatia COVID 19 in Polonia sunt disponibile la: https://www.gov.pl/web/coronavirus

Polonia Bielsko Wilkowice FHU KOPRO Szczepan Wachnicki Dulgher 2 Constructia cofrajelor si a sistemelor de cofrare. Scoala profesionala in domeniu, minim 3 ani experienta ca dulgher, capacitatea de a citi desene tehnice. Nu se cere. 23 zloti polonezi brut/ora Acoperirea costurilor de cazare. Contract de munca cu perioada de proba de o luna. 29.03.2021 Cv in limba romana sau poloneza la adresa f.h.u.kopro@gmail.com. Informatii despre situatia COVID 19 in Polonia sunt disponibile la: https://www.gov.pl/web/coronavirus


EURES Department

Caras - Severin County Agency for Employment  
Traian Lalescu Street No.17, 320050, Resita
Romania

tel: 00 40 255 212 160 (interior 51)
e-mail: ajofm@cs. anofm.roramaian.mitrica@cs.anofm.ro
web sites: 
www.anofm.ro;  www.eures.anofm.rowww.eures.europa.eu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu