Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 26 noiembrie 2020

Focare de infectie în judetul Caras -Severin, la data de 26.11.2020

Situația focarelor de infecții la nivelul județului Caraș-Severin, la data de 26.11.2020 se prezintă în felul următor:
Localitate focar Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )/ Denumire oficială unitate/ Data raportării focar / Nr. total cazuri confirmate în focar / Efectiv / nr.populație din comunitate / Măsuri dispuse / Data instituirii / ridicării măsurii (zz/ll/aaaa) /Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa)/ Observații

Nr.crt./Județ(abreviere auto)/Localitate focar/Tip unitate/comun/Denumire oficială unitate
Data raportării focar

1. CS Resita 
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
CR CENTRUL DE DIALIZA 
Data raportării focar: 10.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar: 8
Efectiv /nr.populație din comunitate: 123 DE BENEFICIARI 
Măsuri dispuse:DEZINFECTIE TERMINALA ,IZOLAREA BOLNAVILOR, TESTREA CONTACTILOR DIRECTI LA 7 ZILE
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):28.10.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): 25.11.2020
Observații:-


2. CS RESITA 
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
CR CENTRUL DE ÎNGRIJIRE ȘI ASISTENȚĂ PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE REȘIȚA
Data raportării focar: 10.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:33
Efectiv /nr.populație din comunitate:206 
Măsuri dispuse: focar in evolutie 
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):29.10.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):25.11.2020
Observații:28 beneficiari, 5 angajati

3. CS Resita 
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
ALTA Focar familial 
Data raportării focar: 4.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:3
Efectiv /nr.populație din comunitate: 3
Măsuri dispuse:izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):04.11.20 
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):20.11.2020
Observații:-
  

4. CS Oravita 
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
CR CENTRUL SOCIAL SF. IOSIF ORAVITA 
Data raportării focar: 21.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:39
Efectiv /nr.populație din comunitate: 22 ANGAJATI, 34 DE BENEFICIARI
Măsuri dispuse: DEZINFECTIE TERMINALA,IZOLAREA BOLNAVILOR, TESTREA CONTACTILOR DIRECTI LA 7 ZILE
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa): 10.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observații: 28 BENEFICIARI, 11 ANGAJATI
    

5. CS Resita 
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
MS spitalul jud resita- sectia chirurgie 
Data raportării focar:12.11.20
Nr. total cazuri confirmate în focar:7 
Efectiv /nr.populație din comunitate: 14
Măsuri dispuse:DEZINFECTIE TERMINALA, IZOLAREA BOLNAVILOR, TESTAREA CONTACTILOR DIRECTI LA 7 ZILE
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa): 11.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observații:6 asistenti, 1 brancardier
 


6. CS Resita  
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
Alta Serviciul de actiuni speciale
Data raportării focar:14.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:5
Efectiv /nr.populație din comunitate: 20
Măsuri dispuse:izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor ,intercalarea programului de munca, dezinfectie terminala a tuturor spatiilor utilizate de persoanele pozitive
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa): 13.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observații:-
  

7. CS Caransebes 
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
MS SAJ-Substatia Caransebes
Data raportării focar: 14.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:12
Efectiv /nr.populație din comunitate: 27
Măsuri dispuse: izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor,intercalarea programului de munca, dezinfectie terminala a tuturor spatiilor utilizate de persoanele pozitive, purtarea  adecvat pe toata durata programului, triajul epidemiologic a tuturor angajatilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa): 13.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):
Observații:8 asistenti medicali, 4 ambulantieri

8. CS Zagujeni - 
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
Constantin Daicovieci Centrull social Casa Noastra 
Data raportării focar:14.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:11
Efectiv /nr.populație din comunitate: 61
Măsuri dispuse:izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor, dezinfectie terminala a tuturor spatiilor utilizate de persoanele pozitive, purtarea  adecvată pe toata durata programului, triajul epidemiologic a tuturor angajatilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa): 13.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observații:9 angajati- 2 beneficiari
  

9. CS Resita  
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
Alta Focar familial
Data raportării focar:16.11.20
Nr. total cazuri confirmate în focar:3
Efectiv /nr.populație din comunitate: 3
Măsuri dispuse: izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa): 15.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observații:-
 

10. CS Caransebes  
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
CR CENTRUL PENTRU PERSOANE FARA ADAPOST
Data raportării focar:16.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:8
Efectiv /nr.populație din comunitate: 26 ANGAJATI SI 3 pacienți
Măsuri dispuse:izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):15.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observații:8 BENEFICIARI
  

11. CS Bozovici - 
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
Prilipet CR Casa - centru copii
Data raportării focar:17.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:17
Efectiv /nr.populație din comunitate: 27
Măsuri dispuse:izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa): 17.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observații:13 copii, 4 angajati
  

12. CS Resita  
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
MS SPITAL JUD RESITA-SECTIA hematologie
Data raportării focar:17.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:4 
Efectiv /nr.populație din comunitate: 14
Măsuri dispuse: DEZINFECTIE TERMINALA, IZOLAREA BOLNAVILOR, TESTAREA CONTACTILOR DIRECTI LA 7 ZILE
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa): 16.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observații:1 asistent, , 1 brancardier, , 2 infirmieri

13. CS Resita  

Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
MS SPITAL JUD RESITA-SECTIA ORTOPEDIE
Data raportării focar:17.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:10
Efectiv /nr.populație din comunitate:20
Măsuri dispuse:DEZINFECTIE TERMINALA, IZOLAREA BOLNAVILOR, TESTAREA CONTACTILOR DIRECTI LA 7 ZILE
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):16.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observații:2 medici, 4 asistenti medicali, 1 ingrijitoare, 2 infirmiere, 1 brancardier
  
14. CS Resita  
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
Alta Focar familial
Data raportării focar:17.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:5
Efectiv /nr.populație din comunitate: 5
Măsuri dispuse:izolarea confirmatilor si monitorizarea contacților
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):16.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observații:
  

15. CS CARASOVA  
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
SAT IABALCEA Focar familial
Data raportării focar:17.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:3
Efectiv /nr.populație din comunitate:3
Măsuri dispuse: izolarea confirmatilor si monitorizarea contacților
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):16.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observații:-
 

16. CS BOCSA 
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
Alta Focar familial 
Data raportării focar:17.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:3 
Efectiv /nr.populație din comunitate:4
Măsuri dispuse: izolarea confirmatilor si monitorizarea contacților
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):16.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observații:-

17. CS Resita 
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
Alta Focar familial 
Data raportării focar:17.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar: 5
Efectiv /nr.populație din comunitate: 5
Măsuri dispuse:izolarea confirmatilor si monitorizarea contacților
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):16.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observații:1 DECES

  18. CS Resita  
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
Alta Focar familial
Data raportării focar:17.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:3
Efectiv /nr.populație din comunitate:3
Măsuri dispuse:  izolarea confirmatilor si monitorizarea contacților
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):16.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observații:-

19. CS Vermes 
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
ALTA Focar familial 
Data raportării focar:19.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:4
Efectiv /nr.populație din comunitate:  4
Măsuri dispuse: izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa): 18.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observații:-

 20. CS Resita  
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
ALTA Focar familial
Data raportării focar:20.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:3
Efectiv /nr.populație din comunitate:  3
Măsuri dispuse: izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa): 20.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observații:-

21. CS  
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
Moldova Nouă PROD
Data raportării focar:20.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:4
Efectiv /nr.populație din comunitate: 20
Măsuri dispuse: izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):20.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observații:-
 

22. CS Resita 
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
 INS Banca
Data raportării focar:20.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:4
Efectiv /nr.populație din comunitate: 25
Măsuri dispuse: izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa): 20.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observații:-

23. CS Resita 
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
 MS SPITAL JUD RESITA -BLOC OPERATOR ORTOPEDIE
Data raportării focar:20.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:4
Efectiv /nr.populație din comunitate: 8 
Măsuri dispuse: DEZINFECTIE TERMINALA, IZOLAREA BOLNAVILOR, TESTAREA CONTACTILOR DIRECTI LA 7 ZILE
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa): 19.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observații:4 asistenti medicali

24. CS Otelu Rosu
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
CR Caminul  pentru persoane varstnice Humanitas 
Data raportării focar:21.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar: 12
Efectiv /nr.populație din comunitate:10 angajati - 31 beneficiari
Măsuri dispuse: DEZINFECTIE TERMINALA, IZOLAREA BOLNAVILOR, TESTAREA CONTACTILOR DIRECTI LA 7 ZILE 
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa): 20.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
12 beneficiari

24 CS Bocsa
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
CR Caminul pentru persoane varstnice Bocsa 
22.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar: 14 
Efectiv /nr.populație din comunitate: 25 ANGAJATI SI 40 beneficiari 
Măsuri dispuse: DEZINFECTIE TERMINALA, IZOLAREA  A 4 ANGAJATI SI A 10 BENEFICIARI

25. CS Resita
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
Alta firma
Data raportării focar: 25.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar: 3
Efectiv /nr.populație din comunitate: 11
Măsuri dispuse: izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa): 25.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observatii: -  
 
26. CS Garnic
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
Padina Matei - Focar Familial 
Data raportării focar: 25.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:3
Efectiv /nr.populație din comunitate:  3
Măsuri dispuse:  izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa): 25.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa):-
Observatii: -  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu