Pe fondul creșterii numărului de cazuri de COVID-19, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și polițiști locali aflați în coordonarea operațională a Poliției Române, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraș-Severin, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În ultimele
3 zile au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, în trafic, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19.La activități au participat peste 430 de efective.
Au fost verificate 163 de societăți comerciale şi 362 de
mijloace de transport persoane, dintre care 129 de mijloace de transport public
în comun, fiind legitimate peste 7.700 de persoane.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 551 de
sancțiuni contravenționale, în valoare 124.550 de lei, dintre care 479 pentru
nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 53 pentru nerespectarea
interdicțiilor privind deplasarea în intervalul orar 23.00-05.00.
Reamintim faptul că circulația persoanelor în afara
locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00 este restricționată, cu
unele excepții, pentru motive justificate, în care persoanele sunt obligate să
prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o
declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere
nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta
de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată
a cazurilor;
Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor
sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice
și/sau private;
Se suspendă activitatea piețelor agroalimentare în spații
închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor;
Prin excepție, se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi
organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție
sanitară.
Scopul poliţiştilor
nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a determina toți cetățenii să
conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare şi
prevederilor legale pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19, însă nu vor
fi tolerate abateri de la normele legale.
Facem apel la
cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie, să nu se
expună la riscuri.
Totodată, persoanele
care se deplasează în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar
23:00-05:00, pentru motive justificate, sunt
obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de
angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu