Inspectoratul General pentru Imigrări informează cu privire la punerea în aplicare, începând cu data de 01 decembrie a.c., a Ordonanței de Urgență nr.204/2020 privind stabilirea unor măsuri de aplicare a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (denumit în continuare Acordul de retragere), în materie de reglementare a dreptului de intrare și ședere pe teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1132 din 25 noiembrie 2020.
Prezenta ordonanță are ca obiect de reglementare implementarea prevederilor Acordului de retragere în ceea ce privește dreptul de ședere al
cetățenilor britanici și al membrilor de familie ai acestora pe teritoriul României, după perioada de tranziție, persoane incluse în sintagma ,,beneficiar art. 50 TUEˮ.Actul normativ vizează,
în principal, reglementarea intrării și șederii cetățenilor britanici și a
membrilor de familie ai acestora, beneficiari ai Acordului de retragere, care
se află pe teritoriul României și continuă să aibă reședința, după încheierea perioadei
de tranziție, precum și stabilirea condițiilor și a documentelor în vederea obținerii unui permis de ședere.
Astfel, cetățenii britanici și membrii lor de familie
intrați pe teritoriul României, în perioada 01 – 31.12.2020, pot solicita în
termen de maximum 90 zile prelungirea dreptului de ședere temporară, în România,
la formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări, sub
rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute de reglementările europene privind
libera circulație a persoanelor.
În ceea ce privește titularii unor documente de rezidență
eliberate anterior datei de 1 decembrie 2020, aceștia pot solicita prelungirea
dreptului de ședere temporară și pe termen lung până cel mult la data de 31
decembrie 2021. Aceleași condiții le sunt
aplicabile și membrilor de familie ai acestora.
În cazul membrilor de familie care se alătură cetățeanului britanic, începând cu data
de 01 ianuarie 2021, aceștia pot solicita prelungirea dreptului de ședere
temporară până la 31.12.2021, iar cei care intră începând cu 01.10.2021 au
obligația de a solicita prelungirea dreptului de ședere în maximum 90 zile de
la data intrării pe teritoriul României, la structurile teritoriale ale
Inspectoratului General pentru Imigrări.
Ordonanța aprobată recunoaște rezidența permanentă
obținută de beneficiarii Acordului de retragere, în condițiile OUG
nr. 102/2005 cu modificările și completările ulterioare, cu condiția
solicitării eliberării permisului de ședere pe termen lung până la
31.12.2021.
La solicitarea prelungirii
dreptului de ședere, cetățenii britanici și membrii lor de familie vor prezenta
o cerere însoțită de documentul de trecere a frontierei de stat, dovada asigurări
de sănătate, a deținerii legale a spațiului de locuit, a mijloacelor de
întreținere și, după caz, dovada legăturii de rudenie între aceștia.
Lucrătorii
frontalieri, încadrați în muncă pe teritoriul țării noastre, pot solicita formațiunilor
teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări, începând cu data de
01.01.2021, eliberarea unui permis de ședere în acest scop. Solicitarea se face
în baza unei cereri ce va fi însoțită de contractul individual de muncă și
documentul de trecere a frontierei de stat. Valabilitatea permisului pentru
lucrători frontalieri este egală cu durata contractului de muncă, dar nu mai
mult de 5 ani.
Emiterea documentelor
eliberate beneficiarilor art. 50 TUE se
va realiza cu scutirea de la plata taxelor și a costului documentului și vor
cuprinde mențiunea «art. 50 TUE», «art. 18(1) din WA» și «art. 26 din WA»,după caz, precum și codul
numeric personal.
Valabilitatea
permiselor de ședere temporară este de până la 5 ani de la data emiterii, iar
în cazul membrilor de familie, aceasta nu poate depăși perioada de ședere a
cetățenilor britanici ai căror membrii de familie sunt. Permisele de ședere
permanentă vor avea o valabilitate de 10 ani de la data emiterii, cu excepția
celor care se emit persoanelor cu vârsta de până la 14 ani, a căror
valabilitate este de 5 ani.
De asemenea, actul
normativ stabilește regimul sancționator contravențional aplicabil pentru cei
care nu respectă obligațiile ce le revin pe teritoriul țării noastre, în
materie de reglementarea dreptului de ședere, iar valoarea amenzilor este de la
100 la 500 lei.
Prezenta ordonanță asigură un regim juridic simplificat pentru cetățenii britanici și membrii lor de familie aflați în ședere legală pe teritoriul României, anterior datei retragerii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, dar și pentru cei noi sosiți, după această perioadă, creând un climat de stabilitate și contribuind în mod pozitiv la consolidarea relațiilor sociale dezvoltate de-a lungul șederii în țara noastră.
BIROUL
INFORMARE ŞI RELAŢII
PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu