Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 24 iulie 2017

Se convoacă Consiliul Local al Municipiului Reşiţa în şedinţa ordinară din data de 25 iulie 2017



            R O M Â N I A                                                          
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN                                                                               
      MUNICIPIUL REŞIŢA
                P R I M A R                                     
DISPOZIŢIA Nr.  1053
DIN  20.07.2017
privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară
                  Primarul Municipiului Reşiţa,
În temeiul art. 39 alin. 1, art. 68 alin. 1, art. 115 alin. 1 lit. a), alin. 2 şi alin. 6 ale Legii nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

D I S P U N E:

                Art.1. – Se convoacă Consiliul Local al Municipiului Reşiţa în şedinţa ordinară din data de 25 iulie 2017, ora 13.00 la Sala de şedinţe a Primăriei Municipiului Reşiţa, parter, cu următoarea

ORDINE DE ZI:


Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local al Municipiului Reșița pe anul 2017
                                                                   iniţiator: Primar – Popa Ioan
Proiect de hotărâre privind aprobarea execuției Bugetului Local la 30.06.2017
                                                                   iniţiator: Primar – Popa Ioan
Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației nr. P681/2015 Plan de Mobilitate Urbană Durabilă a Municipiului Reșița – Raport final
                                                                 iniţiator: Primar – Popa Ioan
Proiect de hotărâre privind oportunitatea și necesitatea achiziționării mijloacelor de transport second hand și sistemul e-ticketing, precum și a depoului de tramvaie de către Societatea Transport Urban Reșița S.A. în vederea prestării serviciului de transport public local de călători în Municipiul Reșița, la încetarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Reșița nr. 15516/15.09.2011 încheiat cu S.C. Spedition RO-A Tir S.R.L.
                                                                iniţiator: Primar – Popa Ioan
Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism PLAN URBANISTIC DE DETALIU AMPLASARE ȘI ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICĂ STAȚIE DE BAZĂ PENTRU SERVICII DE COMUNICAȚII ELECTRONICE CS00587 - ȚEROVA
                                                                      iniţiator: Primar – Popa Ioan
Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism PLAN URBANISTIC DE DETALIU AMPLASARE ȘI ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICĂ STAȚIE DE BAZĂ PENTRU SERVICII DE COMUNICAȚII ELECTRONICE CS00589 - DOMAN
                                                                      iniţiator: Primar – Popa Ioan
Proiect de hotărâre privind darea în administrare a bunurilor imobile (clădiri și terenuri), aparținând domeniului public de interes local, în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Reșița, precum și punctele termice, respectiv CT-urile care deservesc aceste imobile, către unitățile de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică din Municipiul Reșița
iniţiator: Primar – Popa Ioan
Proiect de hotărâre privind aprobarea scoaterii din funcțiune, casării, demolării și valorificării stației de autobuz situată în Municipiul Reșița, B-dul Republicii nr. 23 (zona Gambrinus) și înlocuirea acesteia cu o stație modernă
iniţiator: Primar – Popa Ioan
Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții al Serviciului Public „Direcția Poliția Locală”
iniţiator: Primar – Popa Ioan
Proiect de hotărâre privind modificarea art. 1 al H.C.L. nr. 53 din 28.02.2017 privind aprobarea la plată din bugetul local a unei subvenții de până la 189,43 lei/to, la care se adaugă T.V.A. către operatorul de salubritate care efectuează serviciul de colectare, transport, sortare și transfer a deșeurilor provenite din municipiul Reșița pentru cantitățile de deșeuri eliminate la deponeul final
                                                                iniţiator: Primar – Popa Ioan
Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții ”Amenajare Urban Skate Park Reșița”
iniţiator: Primar – Popa Ioan
Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării statului de funcții al Serviciului Public Comunitar de Evidența Persoanelor al Municipiului Reșița, fără personalitate juridică, de sub autoritatea Consiliului Local
iniţiator: Primar – Popa Ioan
Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii termenului de dare în administrare către Consiliul Județean Caraș-Severin pe durata existenței construcției, a terenului în suprafață totală de 615 mp aprobat prin HCL Nr. 188/10.07.2007 și aprobarea dezlipirii/dezmembrării terenului situat în municipiul Reșița, Piața 1 Decembrie 1918, înscris în CF 1935, nr. top. R.206/16/1/15/1/1/2/3/2/a/c/1/c, nr. Cad. 5751
iniţiator: Primar – Popa Ioan
Proiect de hotărâre privind aprobarea scoaterii din funcțiune și casării imobilului aprținând domeniului privat al Municipiului Reșița, Al. Dacia f.n. înscris în C.F. nr. 36228, nr. cadastral 4258 și nr. top. G100/o/28/2/1/b/a/1/2/b/1/a/3/2/2/b/4/1, în vederea demarării procedurilor de demolare și valorificare
 iniţiator: Primar – Popa Ioan
Proiect de hotărâre privind dezmembrarea/dezlipirea terenului cu suprafața de 555 mp situat în municipiul Reșița, str. Gratz FN (fostă str. Rapsodiei FN), înscris în CF 3701, nr.top.201/s/5/a/2/6/3/1, nr. cad. 1817 domeniul privat al Municipiului Reșița și darea în administrare către Inspectoratul de Poliție al județului Caraș Severin
                                                         iniţiator: Primar – Popa Ioan
Proiect de hotărâre privind aprobarea dezlipirii/dezmembrării terenului cu suprafața de 366 mp, situat în Reșița str. Spitalului nr. 36, înscris în CF Nr. 597 Municipiul Reșița Română nr. Top: 251/a/1/a/a/..../10/1/8/a/3/a/2/a/1/1/4/b/2/b/2/13/2/1/b/b/b/2/a/2/2/1 II/b/2/1/1/..../a/b/2/7/5/ Nr.Cad.6100 și darea în folosință gratuită Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin în vederea înscrierii Sediului în Cartea Funciară
                                                          iniţiator: Primar – Popa Ioan
Proiect de hotărâre privind aprobarea dezlipirii/dezmembrării terenului cu suprafața de 385 mp, situat în Reșița str. Spitalului nr. 36, înscris în CF Nr. 597 Municipiul Reșița Română nr. Top: 251/a/1/a/a/..../10/1/8/a/3/a/2/a/1/1/4/b/2/b/2/13/2/1/b/b/b/2/a/2/2/1 II/b/2/1/1/..../a/b/2/7/5/ Nr.Cad.6100 și darea în folosință gratuită Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin în vederea înscrierii Laboratorului de Igienă a Radiațiilor în Cartea Funciară
                                                        iniţiator: Primar – Popa Ioan
Proiect de hotărâre privind aprobarea dezlipirii/dezmembrării suprafeței de 126 mp, din terenul cu suprafața de 2957834,08 mp înscris în CF NR 579 municipiul Reșița Română nr: Top: 251/a/1/a/a/..../10/1/8/a/3/a/2/a/1/1/4/b/2/b/2/13/2/1/b/b/b/2/a/2/2/1 II/b/2/1/1/..../a/b/2/7/5/ Nr.Cad.6100 și schimbarea categoriei de folosință a suprafeței de 126 mp, situat pe str. Pandurilor nr. 34 A, Reșița
                                                     iniţiator: Primar – Popa Ioan
Proiect de hotărâre privind aprobarea dării în folosință gratuită Serviciului Public ”Direcția de Asistență Socială” a cantinei din cadrul Colegiului Tehnic Reșița pentru deservirea elevilor și servicii sociale
                                       iniţiator: Viceprimar – Dacica Adrian Laurențiu
Proiect de hotărâre privind aprobarea modalității de acordare a ambulanțelor aflate în dotarea Asociației Reșița Europeană la competițiile și manifestările sportive de interes major pentru Municipiul Reșița
iniţiator: Viceprimar – Dacica Adrian Laurențiu
Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii unui Acord de parteneriat între Municipiul Reșița și Federația Caritas a Diecezei Timișoara
iniţiator: Viceprimar – Dacica Adrian Laurențiu
Proiect privind  acordarea mandatului special reprezentantului Consiliului Local al municipiului Reșița pentru a vota alegerea membrilor în Consiliul de Administrație la S.C. AQUACARAȘ S.A.
iniţiatori: Viceprimar – Duruț Gabriel Dumitru
consilier local –Popescu Hadrian Constantin
Proiect de hotărâre privind darea în folosință gratuită către Asociația Ansamblul ”Bârzava” a spațiului administrativ nr. 411 înscris în CF nr. 30006–C1-U137 Reșița, nr. top. R201/c/10/Et.IV/172 și a spațiului administrativ magazie înscris în CF nr. 30006-C1-U136 Reșița nr. top. R201/c/10/Et.IV/171, spații situate în Reșița, str. Petru Maior nr.2, Bl. 800, et. IV
inițiator:consilier local –Popescu Hadrian Constantin
Diverse

Art. 2 – Dispoziţia se comunică:
Prefectului şi Instituţiei Prefectului Judeţul Caraş-Severin.
Mass-media.



    P R I M A R,                                                          A V I Z AT
    POPA Ioan                                                                 S E C R E T A R,
                                                                                           BUCUR Lucian Cornel


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu