Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 31 iulie 2017

Campania de colectare a DEEE –urilor de la domiciliu

  

Primăria Municipiului Reşiţa în colaborare cu Serviciul Local de  Colectare – partener -  Asociaţia Română pentru Reciclare RoRecorganizează în ziua de sâmbătă 5 august 2017 o campanie de colectare a DEEE –urilor de la domiciliu
      În categoria ECHIPAMENTELOR ELECTRICE ŞI ELECTRONICE (DEEE),intră  deşeurile provenite de la: aparate de uz casnic de mari dimensiuni, echipamente de larg consum, aparate de uz casnic de mici dimensiuni, echipamente informatice şi de telecomunicaţii, unelte electrice şi electronice, jucării : trenuri electrice sau maşini de cursă în miniatură, console portabile de jocuri video, jocuri video.
      Deşeurile vor fi preluate GRATUIT de la domiciliu.Telefoanele la care se pot  anunţa vor funcţiona de luni  - sâmbătă -  între Orele
900-1500
       Telefoane :
•Serviciul Local de Colectare (fost RoRec) –0800444800–număr apelabil
gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, 0751302119.
•Primăria Municipiului Reşiţa -0255/211692 interior 173, 0255/210258;
      Pentru frigidere, combine, lăzi şi vitrine frigorifice  se vor
atribui  direct   2 tichete cadou în valoare de 10 lei fiecare.
      Pentru maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase, uscătoare de
haine, aparate de aer condiţionat se va atribui 1 tichet cadou în
valoare de 10 lei .
      Pentru televizoare se va atribui 1 tichet cadou în valoare de 10
lei .
      Tichetele cadou se acordă numai pentru aparatura care va fi
completă. Tichetele  vor putea fi utilizate în orice magazin, care
utilizează acest sistem .
      Pentru instituții și agenți economici, la preluarea GRATUITĂ de la
sediu se întocmesc Procese verbale de scoatere din uz a echipamentelor
electrice și electronice vechi sau defecte.
      Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa Serviciului
Gospodărie Urbană şi Mediu, din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa la
numerele de telefon 0255/211692, 0255-210258 sau prin e-mail :
mediu@primariaresita.ro.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu