ALEGEȚI VIAŢA! FĂRĂ ALCOOL LA VOLAN!
Ieri,
pe fondul consumului de alcool la volan, a avut loc un accident rutier la
intrarea în localitatea Vârciorova, ce s-a soldat cu rănirea ușoară a două persoane. În cauză s-a întocmit dosar penal.
Ieri, 17 iulie, în jurul orei 23.00, polițiștii din
Caransebeș au fost sesizați prin apel la 112 despre un accident rutier ce a
avut loc pe D.J. 608 C, la intrarea în localitatea Vârciorova.
În urma verificărilor efectuate la fața locului,
polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Bolvașnița, a
condus un autoturism dinspre Bolvașnița spre Vârciorova. La intrare în
localitatea Vârciorova, când urma să traverseze un pod peste râu, bărbatul a pierdut
controlul autoturismului, răsturnându-se în albia râului.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a
conducătorului auto și a pasagerului pe locul din dreapta-față în vârstă de 13
ani, ambii fiind transportați la spitalul din Caransebeș pentru îngrijiri
medicale.
Polițiștii
l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest care a indicat o valoare
de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate două probe de
sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările
continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și
conducere sub influența alcoolului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu