Pompierii
militari din cadrul Secţiei de Pompieri Oraviţa au intervenit azi noapte, în
jurul orei 02.00 pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două case în
localitatea Berlişte. Incendiul se manifesta violent, cu flacără, în momentul
în care au ajuns echipajele de pompieri.
Trei autospeciale de stingere cu
apă şi spumă şi o autospecială operativă, încadrate cu 10 pompierii militari au
acţionat de urgenţă pentru lichidarea incendiului care prezenta risc de
extindere şi la casele învecinate. Intervenţia dificilă a durat mai bine de 6
ore, având în vedere proporţiile evenimentului.
Casa de la care a pornit incendiul a ars în proporţie de 90%, iar în
cazul celei de-a doua locuinţe, a fost afectat acoperişul pe o suprafaţă de
aproximativ 70% şi mobilierul din 4 incăperi. Nu au fost persoane rănite.
Cauza probabilă este un scurtcircuit.
Compartimentul
Informare si Relatii Publice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu