Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 21 iulie 2017

Peste 13.000 de pachete cu ţigări de contrabandă confiscate de poliţistii de frontieră mehedinţeni în urma unor acţiuni şi percheziţii

* Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin, sub directa coordonare a prim procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, în cooperare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Mehedinţi şi cu sprijinul de specialitate al poliţiştilor din cadrul Serviciului  de Operaţiuni Speciale Mehedinţi, au desfășurat o acţiune pe linia combaterii traficului cu ţigări.

* Astfel, autoritățile au descins în optsprezece locaţii din judeţele Mehedinţi şi Dolj, folosite de traficanţii de ţigări ca depozite ilegale.
* În urma acţiunilor desfăşurate pe parcursul a şase luni, poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de 13.681  pachete cu ţigări, în valoare de 164.172  de lei , iar cinci persoane sunt cercetate pentru săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă.
   
În urma activităţilor operativ-informative, poliţiştii de frontieră mehedinţeni au obţinut date şi informaţii cu privire la faptul că cinci cetăţeni români, domiciliaţi pe raza judeţelor Mehedinţi, Satu Mare şi Dolj, se ocupau cu traficul cu ţigări şi produse accizabile ce provin din Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia, în scopul revânzării acestora în zona de sud a judeţelor Mehedinţi şi Dolj .
Din cercetările efectuate de către poliţiştii de frontieră mehedinţeni, cu suportul de specialitate al poliţiştilor din cadrul Biroului de Operațiuni Speciale Drobeta Turnu Severin, s-a stabilit că cei cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 25 şi 63 de ani, aveau ca preocupare colectarea de țigări de contrabandă din zona de nord și est a României pe care apoi le transportau cu autoturismele personale în zona de sud a județelor Mehedinți și Dolj, cu scopul de a le comercializa în mod ilegal.

În ultimele șase luni, polițiștii de frontieră mehedințeni au confiscat, în urma a două acțiuni desfășurate în zona de sud a județelor Mehedinți și Dolj, de la D. Ion și C. Petre cantitatea de 13.040 de pachete cu țigări de contrabandă.
Ø  Astfel, în data de 19.11.2016, poliţiştii de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ al Serviciului Teritorial al Poliţiei de frontieră Mehedinţi au oprit în trafic, pe raza localităţii Pelişor, județul Dolj, o autocamionetă care transporta furaj balotat pentru animale și care era condusă de pe Ion D. La controlul efectuat asupra vehiculului, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunsă sub baloţii de fân, cantitatea de 10.740 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, mărcile Pall Mall, Rothmans și Jin Ling.
Ø  În urma unei altei acţiuni, poliţiştii de frontieră mehedinţeni l-au oprit în trafic pe C. Petre domiciliat pe raza judeţului Mehedinţi care transporta cu autoturismul proprietate personală cantitatea de 2.300 de pachete cu ţigări, marca Pall Mall, fără marcaje fiscale, în valoare de 35.000 lei.

În data de 19.07.2017, între orele 06.00 – 14.00, poliţiştii de frontieră severineni, în cooperare cu efective ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mehedinţi, au descins, în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vînju Mare, în 18 locaţii din judeţele Mehedinţi şi Dolj folosite ca depozite clandestine de ţigări de către cei cinci cetăţeni, suspectaţi că se ocupă cu traficul de produse accizabile.
În urma percheziţiilor efectuate poliţiştii de frontieră au confiscat alte 641 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană și 20 de litri de alcool de proveniență Serbia.
Din verificări şi declaraţiile celor în cauză a rezultat că ţigarile proveneau din magazinele duty-free din Ucraina și Republica Moldova şi erau transportate de membrii grupului infracţional pe raza localităţilor Pleniţa (jud. Dolj), Cujmir, Salcia şi Punghina (jud. Mehedinti) la diferiţi “distribuitori” ilegali în scopul comercializării.
Pe parcursul cercetărilor, Ion D.,  în vârstă de 38 de ani, domiciliat pe raza judeţului Satu Mare, a fost reţinut 24 de ore, instanţa competentă stabilind ulterior măsura controlului judiciar pe o perioada de 60 zile.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare totală de 164.172  lei, a fost confiscată, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „contrabandă şi deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriului României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete şi colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu