Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 26 iulie 2017

Se convoacă Consiliul Judeţean Caraş-Severin în şedinţă ordinară, pentru data de 27.07.2017

         

   ROMÂNIA
   CONSILIUL JUDEŢEAN                     
          PREŞEDINTE
   
D I S P O Z I Ţ I E
de convocare a Consiliului Judeţean Caraş-Severin
în şedinţă ordinară pentru data de 27 iulie 2017

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin;
În temeiul prevederilor art. 94 alin. 1 şi 3 şi ale art. 106 alin. 1  din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată în anul 2007, cu modificările şi completările ulterioare,
D I S P U N:
 Art.1. - Se convoacă Consiliul Judeţean Caraş-Severin în şedinţă ordinară,  pentru data de 27.07.2017, ora 11.00 în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, cu următoarea ordine de zi:


1.Proiect de hotărâre de modificare si completare a Hotararii Consiliului Judetean nr.11/20.01.2017 privind  utilizarea excedentului bugetului local al Judetului Caras-Severin rezultat la incheierea exercitiului bugetar 2016, pentru finantarea  cheltuielilor sectiunii de dezvoltare, pe anul 2017, modificată si completată.
2.Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu  al Judetului  Caraş-Severin, pe anul 2017.
3.Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea  Hotărârii Consiliului Județean Caraș-Severin nr.56/23.03.2017 privind aprobarea bugetului propriu al Consiliului Judetean Caras-Severin si a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea  Consiliului Judeţean Caraş-Severin sau finanţate de către acesta pe sursa A, pe anul 2017, modificată și completată. 
4.Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Caraș-Severin nr.57/23.03.2017 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli ale instituţiilor si serviciilor publice de sub autoritatea Consiliului Judeţean  sau finanţate de către acesta pe sursa E, pe anul 2017, modificată și completată.
5.Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Caraș-Severin nr.58/23.03.2017 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, instituţie de sub autoritatea Consiliului Judeţean sau finanţată de către acesta pe sursa F, pe anul 2017.
6.Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuţie al bugetului propriu al Judeţului Caraş-Severin şi a contului de execuţie al bugetului centralizat al instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, la data de 30.06.2017.
7.Proiect de hotărâre privind stabilirea taxelor și taxelor speciale pentru activități și/sau servicii prestate de către direcțiile din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Caraș-Severin și direcțiile (serviciile) de sub autoritatea Consiliului Județean Caraș-Severin, pentru anul 2018.
8.Proiect de hotărâre privind plata cotizației către Asociația Secretarilor de Județe din România și Asociația Directorilor Economici și Contabililor din Județele din România pentru anul 2017.
9.Proiect de hotărâre privind aprobarea  organigramei, a statului  funcţiilor de demnitate publică şi a statelor de funcţii ale aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Caraş-Severin
10. Proiect de hotărâre privind  aprobarea organigramei și a statelor de funcții ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin.
11. Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei şi a statelor de funcţii ale Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor a Judeţului Caraș –Severin.
12. Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei şi a statelor de funcţii ale Direcției de Drumuri Județene Caraș-Severin.
13. Proiect de hotărâre privind aprobarea  organigramei şi a statului de funcţii ale Bibliotecii Judeţene” Paul Iorgovici” Caraş-Severin.
14. Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei și statului de funcții ale Teatrului de Vest Reșița.
15. Proiect de hotărâre privind aprobarea  organigramei şi a statului de funcţii ale Şcolii de Arte şi Meserii „Ion Românu”.
16. Proiect de hotărâre privind  aprobarea organigramei si a statului de funcţii ale Centrului Judeţean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş- Severin.
17. Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei si a statului de funcţii ale Muzeului
18. Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei şi  a statului de funcţii ale Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş.
19. Proiect de hotărâre privind aprobarea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului  propriu  al Consiliului Județean Caraș-Severin
20. Proiect de hotărâre privind aprobarea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului  propriu  al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin.
21.Proiect de hotărâre privind aprobarea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor a Judeţului Caras –Severin.
22.  Proiect de hotărâre privind aprobarea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Direcției de Drumuri Județene Caraș-Severin.
23.Proiect de hotărâre privind încadrarea drumurilor județene de pe raza județului Caraș-Severin, pe nivele de viabilitate, în perioada sezonului rece:15 noiembrie 2017-15 martie 2018.
24.Proiect de hotărâre privind aprobarea categoriilor de documente produse și/sau gestionate de aparatul de specialitate al Consiliului Județean Caraș-Severin, a documentelor care constituie informații de interes public, a documentelor publice, a documentelor exceptate de la liberul acces al cetățenilor la informațiile de interes public, precum și a documentelor create care vor fi destinate reutilizării.
25.Proiect de hotărâre privind aprobarea planului de şcolarizare şi a tarifelor  şcolare, la Şcoala Populară de Arte şi Meserii “ Ion Românu” Reşiţa,pe anul şcolar 2017 – 2018.
26.Proiect de hotărâre  privind  preluarea în administrarea Consiliului Judeţean Caraş-Severin a unor imobile  situate în Comuna Grădinari, aflate în domeniul public al comunei Grădinari
         27.Proiect de hotărâre  privind  preluarea în administrarea Consiliului Judeţean Caraş-Severin a unor imobile  situate în Comuna Ticvaniu Mare, aflate în domeniul public al comunei Ticvaniu Mare.
28.Proiect de hotărâre privind  mandatarea expresă  a domnului Cristian BÎTEA, reprezentantul Consiliului Județean Caraș-Severin în Adunarea Generală a Asociaților „ Clubului Sportiv Banatul Montan Caraş-Severin” în vederea îndeplinirii procedurilor legale privind dizolvarea și/sau lichidarea asociației.
29. Proiect de hotărâre privind neexercitarea de către județul Caraș-Severin, prin Consiliul Județean Caraș-Severin, a dreptului de preempțiune la vânzarea imobilului ”Ansamblul urban 1” situat în Anina, str.Virgil Birou, nr.33, ap.1.
30.Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Caraş-Severin nr.198/23.08.2016 privind validarea componenţei nominale a Autorităţii Teritoriale de Ordine  Publică Caraş-Severin, modificată  și completată
31.Proiect de hotărâre pentru admiterea plângerii prealabile formulate de domnul vicepreședinte Ionuț Popovici și de domnul Dan Stan împotriva Hotărârii Consiliului Județean nr. 127/22.06.2017 privind desemnarea administratorilor propuși de Consiliul Județean Caraș-Severin (autoritate tutelară) în Consiliul de Administrație al S.C. AQUACARAŞ SA, precum și acordarea unui mandat expres .
32.Proiect de hotărâre privind desemnarea  administratorilor propuși de Consiliul Județean Caraș-Severin (autoritate  tutelară) în Consiliul de Administrație al S.C. AQUACARAȘ SA,  precum și acordarea unui mandat expres.
33.Informare cu privire la modul de soluționare a petițiilor în semestrul I.2017.
34.Informare asupra activității Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, pentru perioada 1 ianuarie 2017- 30 iunie 2017.
35.Informare privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de O.G.43/1997 activități desfășurate de persoane împuternicite în acest sens din cadrul Direcției de Drumuri Județene Caraș-Severin.
36.Raport semestrial privind monitorizarea de către Comisia pentru Protecția Copilului Caraș-Severin a fenomenului  părăsirii copiilor la nivel județean( semestrul I- 2017).
37.Informare privind participarea  Directorului executiv al Direcției de Evidență a Persoanelor a județului Caraș-Severin în cadrul delegației României la lucrările celui de-al XVII-lea Congres al Asociației Europene  a Lucrărilor de Stare Civilă, desfășurat la Castel San Pietro Terme-Italia, în perioada 06-10 iunie 2017.
38.Raport privind activitata desfășurată de Şcoala de Arte şi Meserii „Ion Românu” Reșița, în anul școlar  2016-2017 .         39.Intrebări. Interpelări

Art.2. Prezenta dispoziţie se publică în presa locală şi se comunică prin grija Direcţiei Generale Juridice și de Administratie Publica Locala:  Instituţiei Prefectului - Judeţul Caraş-Severin şi consilierilor judeţeni.
                                                                                                                                                             
      
                  P R E Ş E D I N T E,                                                                          AVIZAT:
            Silviu Hurduzeu                                                        SECRETARUL JUDEȚULUI,
                                                                                       Darian Ciobanu

Nr. 646
Data: 20.07.2017



NOTĂ:

Prezenta dispoziție  s-a publicat pe site-ul Consiliului Județean Caraș-Severin (wwwcjcs.ro)  la secțiunea Anunțuri, în data de  20.07.2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu