Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 26 iulie 2017

Ministerul Apelor și Pădurilor a trimis Corpul de control în Parcul Național Semenic, în urma interpelării senatorului USR Mihai Goțiu

 Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP) a anunțat, astăzi, că a trimis Corpul de control să ancheteze tăierile de păduri și incendiile din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului (PNSCC), semnalate de senatorul USR Mihai Goțiu. Decizia vine în urma unei interpelări oficiale făcute de vicepreședintele Senatului, săptămâna trecută. Însoțit de
consilieri și de
experți în silvicultură și biodiversitate, Mihai Goțiu a documentat, pe
teren, în perioada 7-9 iulie, mai multe tăieri de pădure din parcurile
naționale Semenic – Cheile Carașului și Cheile Nerei - Beușnița. La doar
câteva zile după ce parlamentarul USR a anunțat că va prezenta un raport
în Parlament cu cele constatate, precum și un filmuleț de informare pentru
publicul larg, în PNSCC s-au produs mai multe incendii. O parte din
incendii au avut loc chiar în una din zonele vizitate de Mihai Goțiu și cu
care acesta a prezentat imagini.
”Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP) a luat act de declarațiile publice
făcute de domnul senator Mihai Goțiu, vicepreședinte al Senatului
României, prin care se solicită efectuarea unui control asupra unor
presupuse nereguli în Parcul Național Semenic. În baza afirmațiilor făcute
de un membru al Parlamentului României și considerând că este inacceptabil
ca asupra instituțiilor care funcționează în subordinea sau sub
autoritatea MAP să planeze suspiciuni de orice natură, ministrul Apelor și
Pădurilor, doamna Adriana Doina Pană, a dispus Corpului de Control al
Ministrului să demareze, de urgență, un control în zona menționată.”, se
arată în comunicatul MAP.
”Voi urmări rezultatele acestei anchete pentru a fi sigur că scopul
acesteia nu e de îndepărta suspiciunile care planează asupra instituțiilor
care funcționează în subordinea sau sub autoritatea MAP (cum ar putea fi
interpretată formularea nu prea fericită din comunicatul de presă al MAP),
ci de a afla adevărul, de a-i sancționa pe cei responsabili și de a lua
toate măsurile necesare pentru ca practicile pe care le-am documentat în
zonă să nu se mai repete. Chiar dacă incendiile au șters o parte din
dovezi și urme, filmările și fotografiile pe care le-am făcut înainte ca
zona să ia foc, dar chiar și ce nu a apucat să fie distrus în incendii,
probează că exploatările făcute în acea zonă a parcului național au fost
(cel puțin) neregulamentare.”, a declarat Mihai Goțiu.
”Voi urmări și rezultatele anchetelor privitoare la cercetările care
privesc aspectele penale ale incendiilor din Parcul Național Semenic –
Cheile Carașului, în condițiile în care declarațiile martorilor și ale
instituțiilor publice sunt contradictorii și cel puțin în cazul unuia
dintre incendiile produse după vizita mea în zonă, Romsilva recunoaște
posibilitatea unei intenții criminale, fiind sesizate în acest sens
Poliția și ISU Caraș-Severin.”, a mai adăugat senatorul USR.
În urma incendiilor produse în zonele pe care le-a vizitat, Mihai Goțiu
l-a interpelat, săptămâna trecută, pe premierul Mihai Tudose,
solicitându-I să trimită Corpul de control în zonă, pentru a verifica atât
aspectele legate de legalitatatea tăierilor de păduri, cât și cele
privitoare la incendii. Interpelarea senatorului USR a fost pusă și în
atenția Ministerului Apelor și Pădurilor, precum și a Ministerului
Mediului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu