Joi, 17
noiembrie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean
Caraş-Severin, au executat o acţiune punctuală în mun. Reşiţa, pe linia
prevenirii şi combaterii faptelor antisociale.
În urma acţiunii desfăşurate de jandarmii
cărăşeni, a fost identificată o persoană de sex feminin, în vârstă de 48 ani,
domiciliată în Reşiţa, care oferea spre vânzare ţigări de contrabandă, fiind descoperite
şi ridicate în vederea confiscării 32 pachete de ţigări netimbrate de diferite
mărci.
Deoarece
nu a putut prezenta documentele care să justifice ţigările găsite asupra sa şi
nici nu era autorizată să vândă ţigări, jandarmii au întocmit acesteia actele
de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “vânzarea bunurilor
sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea
provin din contrabandă”, conform art.270, alin.3, din Legea nr.
86/2006.
Întreaga
cantitate de ţigări a fost confiscată, fiind predată lucrătorilor de poliţie
din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de
Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, împreună cu actele procedurale întocmite,
pentru continuarea verificărilor.
Lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean
Caraş-Severin vor continua acţiunile specifice pentru combaterea activităţilor
ilicite cu produse de contrabandă şi în perioada următoare.
Compartimentul
Informare, Relaţii Publice şi cu
Publicul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu