Începând cu data de 22 noiembrie 2016 a intrat în vigoare Hotărârea
Guvernului nr. 740/2016 privind punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor,
care transpune în legislația românească noile prevederi europene cu privire la punerea
la dispoziţie pe piață a echipamentelor radio. Aceasta stabilește noi reguli pentru
operatorii economici implicați în lanțul de aprovizionare ori de distribuție al
acestor echipamente, definind într-un mod mai clar obligațiile ce revin
producătorului, reprezentantului autorizat al acestuia, importatorului și
distribuitorului.
Ce sunt echipamentele radio
Echipamentul
radio este un produs electric sau electronic care emite şi/sau recepţionează
intenţionat unde radio în scopul efectuării comunicaţiilor radio şi/sau
radiodeterminării ori un produs electric sau electronic care trebuie să fie
completat cu un accesoriu, cum ar fi o antenă, astfel încât să emită şi/sau să
recepţioneze intenţionat unde radio în scopul efectuării comunicaţiilor radio
şi/sau radiodeterminării. În această categorie se încadrează, de exemplu,
staţiile de radiocomunicaţii de orice tip, module ori părți dintr-un echipament
ce emit într-o anumită bandă de frecvențe radio, routere wireless, precum şi
receptoare de radiodifuziune şi televiziune sau echipamente de localizare a
poziţiei geografice (GPS).
Prevederi ale noului cadru legislativ
În contextul evoluției
tehnologice rapide, a fost nevoie de o adaptare legislativă care să asigure utilizarea
eficientă a frecvențelor radio, interoperabilitatea cu alte echipamente radio
prin intermediul rețelelor, precum și conectarea cu interfețe radio standardizate
la nivel european.
Prin Hotărârea
adoptată se stabilesc cerințele esențiale ce trebuie respectate de orice
echipament radio produs, introdus pe piață sau pus la dispoziție pe piață,
condițiile care trebuie respectate de către organismele ce efectuează evaluări
a conformității produselor, precum și măsuri privind cadrul de supraveghere și
control efectiv al pieței echipamentelor radio.
Suplimentar față
de cerințele esențiale, noul cadru legislativ prevede norme cu privire la
aplicarea marcajului CE, cerințe cu privire la identificarea trasabilității
echipamentelor radio (de către cine au fost produse, cine le comercializează
etc.).
Conform actului
normativ, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) este
desemnat ca autoritate națională de notificare responsabilă pentru evaluarea și
notificarea organismelor de evaluare a conformității și de monitorizare a acestora.
Autoritatea
Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) și Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sunt instituţiile care au
responsabilitatea aplicării legislaţiei în vigoare din domeniul echipamentelor
radio și activităţilor de supraveghere și control a pieţei echipamentelor
radio. Activitatea de supraveghere și control a ANCOM urmărește conformitatea
echipamentelor radio introduse pe piață, puse la dispoziție pe piață sau în
funcțiune de către utilizatori
finali–persoane juridice, în vreme ce ANPC desfășoară activitatea de
supraveghere și control ce urmărește conformitatea echipamentelor radio
aparținând consumatorilor (utilizatori finali–persoane fizice).
Obligațiile operatorilor economici
Documentul
legislativ clarifică obligațiile operatorilor economici – producător,
reprezentant autorizat al acestuia, importator și distribuitor, dar și a utilizatorilor
echipamentelor radio, precum şi a operatorilor stațiilor de radiocomunicații. Mai
multe detalii despre obligațiile fiecărei categorii sunt disponibile aici.
Sancțiuni
Nerespectarea prevederilor
acestui act normativ se sancționează de către organismele abilitate cu amenzi
cuprinse între 500 de lei și 50.000 de lei.
Scurt istoric legislativ
Hotărârea
Guvernului nr. 740/2016 transpune în legislația națională Directiva 2014/53/UE (Directiva
RED) a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind
armonizarea legislației statelor membre referitoare la punerea la dispoziție pe
piață a echipamentelor radio și de abrogare a Directivei 1999/5/CE, aplicabile
fiind și principii ori norme din cadrul Regulamentului (CE) nr. 765/2008 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a
cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte
comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93.
Hotărârea Guvernului nr. 740/2016 abrogă Hotărârea Guvernului nr. 130/2015 privind
echipamentele radio şi echipamentele terminale de comunicaţii electronice şi
recunoaşterea mutuală a conformităţii acestora, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 202 din 26 martie 2015.
Autoritatea Nationala
pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) este institutia
care protejeaza interesele utilizatorilor de comunicatii din Romania, prin promovarea concurentei pe piata de comunicatii,
administrarea resurselor limitate, incurajarea investitiilor eficiente in
infrastructura si a inovatiei. Pentru mai multe detalii despre activitatea
ANCOM vizitati www.ancom.org.ro, www.portabilitate.ro si www.veritel.ro. Pentru a testa si
monitoriza calitatea serviciului de internet, accesati www.netograf.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu