De fiecare dată când utilizatorii apelează un număr de telefon care și-a
schimbat rețeaua prin portare și tariful apelului ar putea fi, din această
cauză, mai mare decât cel la care se așteaptă, aceștia aud un semnal sonor
distinctiv, chiar înainte de realizarea apelului. Semnalul sonor îi permite
apelantului să întrerupă apelul, să se informeze în ce reţea este portat
numărul şi dacă tariful către acel număr este diferit faţă de cel pe care îl
ştia. Pentru a afla în ce
reţea este portat un număr, utilizatorii pot accesa www.portabilitate.ro, site pus la dispoziție de ANCOM. Aici puteți afla cum sună semnalul de portare.
reţea este portat un număr, utilizatorii pot accesa www.portabilitate.ro, site pus la dispoziție de ANCOM. Aici puteți afla cum sună semnalul de portare.
Odată cu apariţia
portabilităţii, identificarea reţelei în care funcţionează un număr nu mai este
posibilă după formatul acestuia, astfel că Autoritatea
Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a impus această măsură operatorilor de telefonie fixă și
mobilă, pentru a evita
situaţiile în care utilizatorii ar putea plăti un tarif mai mare decât cel așteptat
atunci când apelează un număr de telefon care a fost portat.
Despre portabilitate
Serviciul
de portabilitate a fost introdus de ANCOM în anul 2008, pentru a le permite
utilizatorilor de telefonie fixă sau mobilă să își păstreze numărul de telefon
la schimbarea operatorului. Până în prezent au fost portate în România peste
3,3 milioane de numere. Portarea numărului de telefon se face numai la cererea utilizatorilor, care pot
alege să porteze orice număr de telefon, dar numai într-o rețea de același tip (numărul
mobil spre o altă rețea de telefonie mobilă, numărul fix către o altă rețea de
telefonie fixă) și în interiorul aceluiași județ în cazul numerelor geografice În
cazul telefoniei mobile, este permisă și portarea de pe abonament pe cartelă
preplătită și invers.
Atenţie! Portarea numărului de telefon către un alt operator nu anulează
obligaţiile asumate de utilizatori la semnarea contractului cu operatorul
inițial. De exemplu, dacă se solicită portarea înainte de expirarea
contractului, este posibil ca utilizatorul să fie nevoit să achite penalități
de reziliere anticipată.
Unde te informezi
ANCOM
pune la dispoziţie site-ul www.portabilitate.ro, unde poți afla dacă
un număr de telefon a fost portat și rețeaua în care funcționează în prezent.
Site-ul îți oferă detalii cu privire la paşii pe care trebuie să îi urmezi
pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent
în situaţia portării numerelor, dar şi sfaturi pentru a evita posibilele
probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare.
Pentru a
face cea mai potrivită și informată alegere atunci când îți schimbi furnizorul
de servicii, poți accesa www.veritel.ro, comparatorul de oferte
de telefonie și internet administrat de Autoritate.
Secţiunea
InfoCentru
din pagina de internet ANCOM pune la dispoziţia utilizatorilor informații utile
despre serviciile de comunicaţii electronice (telefonie, internet şi
televiziune) şi serviciile poştale, pentru a-i sprijini în alegerea şi
folosirea acestor servicii. Informațiile se referă în principal la încheierea
contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor
sau serviciul de roaming. În plus, utilizatorii pot găsi aici ghiduri dedicate,
pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în
Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care
protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de
comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor
eficiente în infrastructură şi a inovaţiei. Pentru mai multe detalii despre
activitatea ANCOM vizitaţi www.ancom.org.ro, www.portabilitate.ro şi www.veritel.ro. Pentru a testa și monitoriza
calitatea serviciului de internet, accesați www.netograf.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu