La data de 6 octombrie a.c., în jurul orei
14.30, la sediul poliției din Oravița, s-a prezentat o tânără de naționalitate
germană. Aflată în România în scop turistic, tânăra le-a spus polițiștilor că
în timp ce se deplasa din municipiul Timișoara spre Oravița și-a pierdut
portofelul în care avea
documentele personale, bani și carduri bancare.
documentele personale, bani și carduri bancare.
Având în vedere vulnerabilitatea persoanei
în cauză aflată pe un teritoriu străin, fără a cunoaște limba, fără bani și
documente de identitate, polițiștii de ordine publică din Oravița au făcut
toate demersurile necesare pentru a asigura legătura tinerei cu familia dar și
cu autoritățile germane din Timișoara. Astfel, polițiștii au luat legătura cu
Consulatul Republicii Federale
Germania din municipiul Timișoara și au ajutat-o pe tânără să își contacteze
familia telefonic și prin intermediul internetului.
Totodată, polițiștii au
luat măsuri pentru asigurarea cazării și a hranei necesare până a doua zi când
tânăra a fost condusă la autogara din Oravița și îmbarcată în cursa spre
Timișoara.
Tânăra le-a mulțumit polițiștilor arătându-și
recunoștința ulterior și prin intermediul rețelelor de socializare.
La data de 2 noiembrie a.c., Consulatul
Republicii Federale Germania a
înaintat poliției din Oravița o scrisoare prin care le mulțumește polițiștilor
pentru modul cum au acționat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu