Nu se stiau foarte multe lucruri despre ingeri, insa in Biblie sunt descrisi ca fiind „duhuri slujitoare” (Evrei 1,14). Acestia sunt fiinte fara trupuri care il slujesc pe Dumnezeu si ii ocrotesc pe credinciosi la porunca lui Dumnezeu. Prin urmare, in cazul in care ingerii se arata credinciosilor, nu aceea reprezinta forma lor adevarata, ci este pur si simplu un chip de imprumut. Ingerii fac parte din „lumea nevazuta”.onform Sfintei Scripturi si marturisirilor Sfintilor, ingerii sunt slujitorii lui Dumnezeu, pe care il iubesc si il preamaresc.
De asemenea, la porunca lui, ingerii ocrotesc credinciosii si popoarele. Dar, uneori ingerii sunt si cei care aduc odata cu ei pedepsele lui Dumnezeu. La fel s-a intamplat si in cazul focului de peste Sodoma sau pedepsele din Egipt. Un alt rol al ingerilor este de a duce rugaciunile noastre la Dumnezeu. De asemenea, acestia vestesc fapte mari, cum ar fi Buna Vestire, Nasterea Domnului, Invierea Domnului sau cea de-a doua Lui venire.
Tot in aceasta zi de cinste il sarbatorim si pe Arhanghelul Gavriil, preafrumosul si inveselitorul care a luat chip omenesc si a facut multe minuni si a oferit multe daruri, asa cum este pomenit si in cele doua Testamente. In proorocia lui Daniil, Gavriil este descris ca fiind ingerul talmacitor al vedeniei (Dan., 8, 16). Gavriil ii spune lui Daniil ce reprezinta cele saptezeci de saptamani de ani pana la nasterea Domnului nostru, Iisus Hristos.
SURASA:http://calendarulortodox.ro/sarbatori/soborul-sfintilor-arhangheli-mihail-si-gavriil/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu