„Inițiativa se înscrie în demersurile noastre
de sprijinire a studenților și de promovare a spiritului antreprenorial. Faptul
că acest proiect este realizat de studenți împreună cu Alumni subliniază faptul
că suntem o comunitate unită. Colaborarea cu mediul de afaceri, cu absolvenți
ai Universității, este una constantă, proiectele comune fiind acel plus de
valoare de care orice instituție de învățământ superior are nevoie”, a
declarat Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen
Pirtea.
Momentan,
aplicația poate fi accesată doar de către studenții Facultății de Economie și
de Administrare a Afacerilor. În urma feedback-ului acestora, pe viitor se vor
dezvolta mai multe funcționalități și, cel mai probabil, acest serviciu se va
implementa la nivelul întregii Universități sau, mai mult, pentru tot mediul
universitar timișorean.
„Vă mărturisesc că nu există satisfacție
mai mare într-o universitate decât să vezi că un proiect antreprenorial pornit
de la zero aduce o schimbare pozitivă pentru toți membrii comunității
academice. FEAA are privilegiul ca prin buna colaborare existentă între mediul
academic și mediul de afaceri să realizeze multe asemenea proiecte de succes”, spune Decanul Facultății, conf. univ. dr. Ovidiu
Megan.
Aplicația
reprezintă un proiect complex inițiat de
o echipă coordonată de studentul FEAA Remus Rădvan cu suport tehnic din partea
Ascendro Technologies, o companie de software germano-română al cărei CEO,
Tiberiu Popa, este membru al comunității FEAA Business Alumni.
Aplicația
FEAA este deja disponibilă pe Google Play pentru smartphone cu sistem de
operare Android și poate fi accesată utilizând link-ul de mai jos:
I have been using this app Bee Movie APK : and downloaded and playing it regularly.
RăspundețiȘtergere