În fiecare an pe data de 2 Februarie Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin marchează importanţa evenimentului înscris în calendarul ecologic - ”Ziua Mondială a Zonelor Umede”, prin acţiuni şi activităţi destinate sensibilizării şi conştientizării opiniei publice cu privire la valoarea zonelor umede, a beneficiilor şi serviciilor furnizate de aceste ecosisteme, dar şi asupra vulnerabilităţii acestora la impactul activităţilor umane. Ziua de 2 Februarie reprezintă data adoptării Convenţiei asupra zonelor umede de importanţă internaţională, în anul 1971 la Ramsar.
Obiectivul
declarat al Convenţiei este acela de a conserva zonele umede, ca habitat al
păsărilor acvatice, acestea fiind considerate importante resurse de valoare
economică, naturală, ştiinţifică şi recreativă, a căror pierdere ar fi
ireparabilă.
Alegerea acestor zone,
conform Convenţiei, se bazează pe rolul internaţional din punct de vedere
ecologic, botanic, zoologic, limnologic, hidrologic, ţinând seama de importanţa
lor pentru păsările acvatice în toate anotimpurile.
Desemnarea unei zone umede
ca sit Ramsar este o recunoaştere a importanţei şi a gestionării adecvate a
acelei zone pe plan mondial.
În fiecare an, celebrarea
acestui eveniment se realizează în contextul unei devize stabilite de către
Secretariatul Ramsar, care punctează o caracteristică importantă a zonelor
umede în raport cu activităţile antropice. Astfel, în anul 2015 marcarea
evenimentului se va face sub egida devizei: ”Zonele umede pentru viitorul nostru – Alăturaţi-vă nouă!”
România
a aderat la Convenţia Ramsar încă din anul 1991, Ziua Mondială a Zonelor Umede
fiind sărbătorită însă peste tot în lume începând cu anul 1997.
Implicarea
României în protecţia zonelor umede se reflectă de asemenea şi prin desemnarea
până la această dată, a 12 zone umede de importanţă internaţională: Rezervaţia
Biosferei “Delta Dunării”; Insula Mică a Brăilei; Parcul Natural Lunca
Mureşului; Complexul piscicol Dumbrăviţa; Lacul Techirghiol; Parcul Natural
Porţile de Fier; Parcul Natural Comana; Tinovul Poiana Stampei; Lacul Bistreţ; Confluenţa Olt – Dunăre; Lacul
Iezer Călăraşi şi Balta Suhaia.
Ultimele patru situri Ramsar au fost declarate in cadrul Conferinţei Părţilor
Contractante la Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională
(COP11 Ramsar) ce s-a desfăşurat la Bucureşti în perioada 6 – 13 iulie 2012.
Judeţul Caraş-Severin
are o suprafaţă de de 2159 hectare zone umede în interiorul Parcului Natural Porţile de Fier - Sit
Ramsar din 2011. Aceste zone umede, respectiv Balta Nera, Zona Umedă Ostrov
– Moldova Veche, Zona Umedă Calinovăţ, Zona Umedă Divici – Pojejena,
adăpostesc o diversitate de specii de păsări şi habitate naturale de
importanţă deosebită la nivel naţional, european si nu numai.
Cu
ocazia evenimentului din 2 Februarie 2015, dorim să atragem atenţia publicului şi
în special a tinerilor din judeţ asupra modului în care pot lua parte activ la
celebrarea evenimentului ecologic, alăturându-se unui grup important la nivel
mondial şi asumându-şi această deviză.
Agenţia
pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin
informează tinerii din judeţ că, sub egida Secretariatului Ramsar, în perioada 02.02.2015-02.03.2015, se organizează
un concurs de fotografii digitale efectuate într-o locaţie din zonele umede din
judeţ. Pot să participe tineri cu vârsta cuprinsă între 15-24 ani. Provocarea
fotografică este de a evidenţia una dintre mai multele moduri în care zonele
umede asigură viitorul nostru. Fiecare participant va încarca o singură
fotografie pe site-ul: http://www.worldwetlandsday.org/documents/10184/13407/Poster_phot_eng.pdf/178b907d-ca11-415d-bce2-eac95db73446
.
Câştigătorul
concursului va beneficia de o călătorie gratuită, în funcţie de preferinţe,
într-o zonă umedă importantă din lume finanţată de organizaţia Star Alliance
Biosphere Connections.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu