Română de Fizică au derulat la Reșița formarea primei serii de cursanți din cadrul Programului de formare continuă: ,,Metode eficiente de învățare a fizicii”, în baza Acordului cadru de colaborare cu Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, care este Centru și locație de formare pentru județele Caraș-Severin, Gorj și Mehedinți.
Programul de formare continuă: „Metode eficiente de învățare a fizicii”, este acreditat prin OM 3356/26.04.2014, având ca locație
Casa Corpului Didactic Caras-Severin, fiindu-i alocate 15 credite transferabile.
Primul stagiu de formare s-a derulat în perioada 8 – 9 noiembrie, iar cel de-al doilea în data de 29 noiembrie 2014, în sala multimedia a Colegiului Economic al Banatului Montan, cu care Casa Corpului Didactic Caraș-Severin a încheiat o Convenție de parteneriat pentru spațiu.
Grupul țintă a fost constituit din profesori calificați cu specialitatea fizică (inclusiv cei cu dublă specializare), în număr de 25, din județele Caraș-Severin, Gorj și Mehedinți, selectați pentru prima etapă a programului de formare.
Cursul a fost livrat gratuit în cadrul proiectului ,,Consolidarea noii abordări de predare a fizicii”, implementat de Societatea Română de Fizică și finanțat de Romanian-American Foundation și BRD.
Comisia de evaluare va fi formată din doamnele prof. Simona STOIA și Lia CINTEAN din Timișoara - formatori în cadrul programului.
Evaluarea finală a Programului de formare se va desfășura sâmbătă, 17 ianuarie 2015, începând cu ora 11,00 la Colegiul Național ”Mircea Eliade” Reșița, Director: Prof. Adrian DOXAN - formabil in cadrul programului de formare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu