Subiectul posibilității de privatizare a universităților de stat la nivelul Uniunii Europene și, implicit, la nivelul României a făcut prima pagină a publicațiilor media în ultima perioadă, fără a se merge însă în profunzimea unei asemenea strategii.
Trebuie
menționat că acest concept își are rădăcinile în sistemul transatlantic, unde
educația este privită ca un serviciu, iar toate serviciile trebuie privatizate.
Cu toate acestea, nici în Statele Unite ale Americii universitățile nu sunt
complet privatizate. Administrația alocă sume considerabile educației, iar cei
interesați pot urma cursurile unei universități publice din statul de
proveniență (acolo unde cotizează deja la bugetul public prin impozite) fără a
plăti taxe de școlarizare, aceasta aplicându-se doar dacă se studiază în afara statului
de reședință.
Riscul și
substratul „privatizării educației” constă în „francizarea” acesteia. Pe scurt,
precum în sistemul economic, furnizorii de educație principali, de pe plan
mondial, vor prelua o parte din instituțiile de învățământ superior din țară,
folosind aceeași resursă umană cu costuri reduse, aceeași infrastructură,
instituind, însă, taxe mult mai ridicate, la nivelul renumelui. Astfel,
supraprețul plătit va fi pentru „brand” și nu pentru diferențe majore în
procesul de educație. Să nu ne mirăm, într-un asemenea context, că Universități
precum Stanford, Oxford, Yale sau chiar și mai aproape de noi…din Viena sau
Amsterdam ar putea prelua o bună parte a pieței educaționale universitare românești,
măsură care nu ar schimba decât destinația taxelor studenților, mult mai mari,
pentru aceeași educație de acum, dar realizată la costuri acceptabile.
Creșterea
calității în învățământul superior românesc se poate realiza altfel decât prin
privatizare. Mai exact, prin schimbarea modalității de finanțare a
universităților. În prezent, 90 % din bugetul alocat de la nivel central către
instituțiile de învățământ superior se distribuie în mod cantitativ și doar 10
% în baza performanțelor. O propunere personală, în calitate de rector, manager
al celei mai mari universități din Vestul țării, ar fi ca finanțarea să se
realizeze în proporție de 50 % cantitativ și 50 % calitativ. Într-un asemenea
context, al promovării performanței și excelenței în educație, universitățile cu
rezultate deosebite ar putea să se dezvolte și mai mult, iar cele slabe să își înceteze
activitatea, situație în care cu toții am ieși câștigători. Tinerii ar avea la
dispoziție o educație de calitate, iar riscul diplomelor „fără acoperire” pe
piața muncii ar fi considerabil redus. O estimare ar fi că aproximativ 20 – 25 de
universități de stat din România și-ar închide porțile, întrucât, în momentul
de față, sunt doar consumatoare de fonduri, fără a produce valoare adăugată
comunității.
O asemenea
măsură ar conduce la schimbări pozitive de un impact major în rândul mediului
universitar, al ofertei, al motivării celor care performează și ar crea noi perspective
pentru tinerii noștri. În final, întreaga comunitate ar fi câștigată, educația
fiind baza oricărui proces socio-economic.
Rectorul Universității de Vest din
Timișoara
Prof. univ. dr. Marilen Pirtea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu