Pentru a veni în sprijinul partenerilor de dialog în domeniul învăţământului profesional şi tehnic, dar şi al elevilor sau părinţilor interesaţi de învăţământul dual, formă de şcolarizare în învăţământul profesional introdusă recent prin OUG 94/2014, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) face următoarele precizări:
Introducerea unui sistem de învăţământ profesional puternic,
adaptat nevoilor economiei şi solicitărilor pieţei muncii, a fost şi continuă
să rămână o prioritate a MECS. Ministerul Educaţiei a reglementat organizarea
acestuia în urma consultării angajatorilor şi la solicitarea acestora.În acest
sens, MECS a purtat un dialog permanent cu reprezentanţii angajatorilor pe tema
organizării cât mai adecvate a sistemului de formare profesională în România.
De exemplu, în martie 2014, conducerea Şcolii Profesionale Germane Kronstadt şi
un grup de companii germane (Daimler AG, AHK, Schaeffler Romania, Star
Transmission, Marquardt Schaltsysteme S.C.S., DWS Sibiu, DWC Timişoara,
Christiani, Draexlmaier, Continental), membre ale Asociaţiei Fit for Future a
Clubului Economic German din Braşov, s-au adresat Centrului Naţional pentru
Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic, organism specializat al ministerului,
cu propuneri referitoare la învăţământul profesional. Una dintre propuneri a
fost organizarea învăţământului profesional în sistem dual.
Un alt exemplu al deschiderii MECS la propunerile venite
dinspre piaţa muncii îl reprezintă modificarea Legii Educaţiei Naţionale, care
prevedea, iniţial, ca durata învăţământului profesional să fie de 3 ani,
modificare în urma căreia durata acestuia poate depăşi 3 ani („Învăţământ
profesional cu durata de minimum 3 ani” - art. 23 alin. (1) modificat prin OUG
49/2014, la solicitarea unor agenţi economici).
Potrivit noilor reglementări, organizarea învăţământului dual
se face la cererea agenţilor economici.
Mai mult, organizarea, durata, conţinutul programelor de pregătire şi
modalitățile de certificare a pregătirii profesionalese stabilesc prin
consultarea operatorilor economici. Prin urmare, această formă de învăţământ
profesional este complementară celor care funcţionează în prezent, iar OUG
94/2014 oferă cadrul legal în vederea organizării ei, dând deopotrivă
posibilitatea agenţilor economici să se implice direct în toate componentele
formării forţei de muncă de care au nevoie.
Un element de noutate în cazul învăţământului dual este
faptul că acesta se desfăşoară pe baza unui contract de muncă, încheiat între
agentul economic şi elev. Forma şi conţinutul acestui contract de muncă urmează
a fi definite în perioada următoare.
Elementul specific al acestui tip complementar de învăţământ
îl reprezintă partajarea responsabilităţilor între autorităţile educaţionale şi
angajatori/organizaţii ale acestora, din punctul de vedere al curriculumului,
furnizării formării, evaluării şi finanţării. Autorităţile educaţionale răspund
de asigurarea resurselor umane şi financiare şi organizează formarea din şcoală
(1-2 zile), iar angajatorul trebuie să ofere resursele umane şi financiare şi
să organizeze formarea practică, de la locul de muncă (3-4 zile).
Menţionăm că formele de învăţământ profesional existente în
acest moment se adresează unor grupuri diferite. Mai exact, învăţământul
profesional cu durata de 2 ani se adresează absolvenţilor clasei a IX-a,
învăţământul profesional cu durata de 3 ani se adresează absolvenţilor clasei a
VIII-a, în timp ce învăţământul dual se organizează pentru absolvenţii
învăţământului obligatoriu, deci pentru absolvenţii clasei a X-a.
Aşadar, această ultimă formă de învăţământ profesional se
adresează elevilor care au absolvit
învăţământul obligatoriu, pentru a obţine competenţele necesare pentru intrarea
pe piaţa muncii, oferindu-le astfel o rută alternativă de formare. De asemenea,
la învăţământul dual au acces şi absolvenţii din seriile anterioare care au
părăsit sistemul de educaţie după absolvirea învăţământului obligatoriu, fără
să-şi finalizeze pregătirea cu o calificare sau fără competenţe care să le
ofere oportunităţi de angajare. Învăţământul dual oferă absolvenţilor
posibilitatea de a intra pe piaţa muncii şi, în acelaşi timp, de a continua
pregătirea profesională la un nivel superior de calificare.
Pregătirea profesională la agenţi economici şi consolidarea
componentei de pregătire practică la angajator sunt priorităţi de dezvoltare
atât la nivel european, cât şi la nivel naţional. Reformarea sistemului de
formare profesională din România în acest sens este parte a recomandărilor
specifice de ţară din partea Comisiei Europene.
Necesitatea adaptării la solicitările pieţei muncii, pe de o
parte, şi necesitatea de adaptare la particularităţile individuale şi la
cerinţele specifice de formare ale elevului, pe de altă parte, impun ca o
condiţie obligatorie flexibilitatea rutelor de formare, în particular de
formare profesională. Este o recomandare care se regăseşte în toate documentele
europene referitoare la educaţie, la combaterea părăsirii timpurii a educaţiei
sau la competenţele necesare unei creşteri economice inteligente, sustenabile
şi incluzive.
BIROUL DE PRESĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu