În data de 15 ianuarie 2015, Biblioteca Municipală Reşiţa
marchează 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu printr-o serie de
acţiuni.
De la ora 09:00, la Colegiul Naţional „Mircea Eliade” din
Reşiţa, corpul C, elevi din ciclul primar vor evoca persona
litatea marelui poet naţional printr-un recital de poezie sub
genericul „Eminescu prin ochi de copil”.
De la ora 13:00, la Secţia vârsta a treia a Bibliotecii
Municipale (Reşiţa, Lunca Bârzavei, Al. Tineretului nr. 3), se va desfăşura
acţiunea intitulată „Să ne amintim de Eminescu” în cadrul căreia va fi vernisată o expoziţie de carte tematică
şi va avea loc un recital de poezie susţinut de elevi ai Şcolii Gimnaziale nr.
7 din Reşiţa.
Acţiunile continuă de la ora 14:00, la sediul central al
instituţiei (Reşiţa, zona centrală, str. G.A. Petculescu nr. 1), sub genericul
„Limbă, cultură şi interculturalitate”, unde copii de la Centrul de Zi „ABC”
vor oferi un moment artistic iar voluntari de la Uniunea Democrată a Croaţilor
din România-Caraş-Severin vor realiza o prezentare despre Mihai Eminescu.
Totodată, va putea fi vizionată o altă expoziţie de carte tematică dedicată
aniversării a 165 de ani de la naşterea marelui om de cultură.
Cabinet Primar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu