Poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean
Caraş-Severin au ridicat zeci de kg de petarde şi articole pirotehnice şi au
constatat peste 20 de infracţiuni.
În perioada 17 noiembrie 2014 – 4 ianuarie 2015, poliţiştii
au efectiuat 38 de controale în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor
comerciale pentru descoperirea celor care încalcă prevederile legale din acest
domeniu.
Astfel, în perioada de derulare a acţiunii „FOC DE
ARTIFICII”, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de
nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice, poliţiştii au
participat la activităţi de control, în urma cărora au fost constatate 23 de
infracţiuni, de comiterea cărora sunt bănuite 21 de persoane.
Poliţiştii au confiscat, în timpul celor aproape două luni de
acţiuni, 67,7 kg
de petarde din categoria II, 18,4
kg de articole pirotehnice de categoria II şi 4,7 kg de articole
pirotehnice din categoria III.
Activităţile de verificare şi control privind deţinerea,
comercializarea, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice, atât de
persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, în perioada sărbătorilor de
iarnă, au fost declanşate la nivel naţional din dispoziţia şefului Poliţiei
Române, chestor - general de poliţie Petre Tobă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu