Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 2 octombrie 2014

Lansarea Programului “Inițiative în domeniul sănătății”

Programul “Inițiative în domeniul sănătății”,  finanțat în cadrul granturilor norvegiene a fost lansat astăzi, în prezența Ministrului Sănătății, domnul Nicolae Bănicioiu, al Ministrului Fondurilor Europene, domnul Eugen Orlando Teodorovici și a Ambasadorului Norvegiei în România, doamna Tove Bruvik Westberg.
Programul, în valoare de 24.828.235 de euro, abordează cele mai importante amenințări în ceea ce privește bolile infecțioase, cu accent pe tuberculoză, HIV/SIDA, hepatita B și C. și Programul urmărește, de asemenea, creșterea accesului grupurilor vulnerabile, inclusiv romii, la servicii medicale de bază.

"Granturile au scopul de a contribui la creșterea calității vieții în România. Accesul la asistență medicală, printre altele, este o condiție ce trebuie îndeplinită pentru o viață decentă și bună", a declarat ambasadorul norvegian în timpul lansării de astăzi.
" Colaborarea romano-norvegiana este foarte importanta pentru sistemul nostru. Cu sprijinul financiar al colegilor din Norvergia am reusit sa elaboram proiecte care vor avea ca finalitate imbunatatirea starii de sanatate a pacientilor bolnavi de TB si Hiv, dar  si a persoanelor defavorizate", a declarat Nicolae BĂNICIOIU, ministrul Sănătăţii

Programul are ca scop îmbunătățirea stării de sănătate a populației și, de asemenea, să contribuie la reducerea inegalităților sociale prin inițiative de sănătate publică. Programul conține mai multe proiecte, care vor aborda probleme de sănătate publică, cum ar fi prevalența mare a tuberculozei și a tuberculozei rezistente la medicamente (MDR-TB) dar și a altor boli transmisibile și netransmisibile, cum ar fi HIV/SIDA și hepatita cronică B si C. Asistență medicală de bază pentru grupurile vulnerabile, precum și măsurile de prevenire, cum ar fi programele de depistare a cancerului și promovarea unui stil de viață sănătos se numără, de asemenea, printre prioritățile programului. Din valoarea totală a programului, 85%, adică 21.104.000 Euro, reprezintă contribuția nerambursabilă a Granturilor Norvegiene și 15 % este co-finanțare de la Ministerul Sănătății.
Conform cadrului instituțional convenit, Ministerul Sănătății va gestiona fondurile în calitate de Operator de Program. Proiectele sprijinite în cadrul acestui program au fost dezvoltate și vor fi puse în aplicare de către instituțiile publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății. Fondurile vor avea, printre altele, o contribuție majoră la eradicarea TB în România: 1000 de pacienți cu MDR-TB vor fi tratați în timp ce 10 000 de persoane vor fi testate pentru a preveni răspândirea TB și pentru a spori aderența la tratament. 35 000 de persoane vor beneficia de intervenții orientate pe reducerea HIV, și hepatita B și C infecții în rândul utilizatorilor de droguri injectabile. Accesul comunităților vulnerabile la servicii medicale de bază va fi îmbunătățită prin crearea de echipe mixte de mediatori sanitari romi și asistenți medicali comunitari care lucrează împreună în special pe imunizare și screening. În același timp, proiectele vor reprezenta un sprijin important în reducerea prevalenței bolilor legate de stilul de viață prin implementarea de campanii de nutriție și stil de viață sănătos. De asemenea, fondurile vor fi folosite pentru screening-ul cancerului și înființarea unui registru de boală. (Pentru descrierea fiecărui program vă rugăm să consultați documentele anexate.)
Programul ”Inițiative în domeniul sănătății publice” este unul dintre cele 22 de programe finanțate în cadrul SEE și Granturilor Norvegiene din România. Granturile sunt destinate reducerii disparităților sociale și economice în Europa și de consolidare a relațiilor bilaterale dintre România și Norvegia. În actuala perioadă de finanțare, 306 milioane euro au fost alocate pentru programe și proiecte în domenii cum ar fi sectorul justiției și afacerilor interne, protecția mediului, societății civile și îmbunătățirea situației populației de etnie romă. Astfel, cel puțin 10% din finanțarea în cadrul programelor relevante (minimum 14 milioane euro), sunt destinate măsurilor de îmbunătățire a situației populației rome.
Context: Prin Acordul privind Spațiul Economic European (SEE), cele trei țări AELS - Norvegia, Islanda și Liechtenstein - participă la piața internă europeană și contribuie la dezvoltarea economică și socială prin intermediul SEE și a Granturilor norvegiene. Norvegia este principalul donator, contribuind cu 97% din finanțarea totală. Granturile SEE si Norvegia au, de asemenea, scopul de a consolida relațiile bilaterale dintre statele donatoare și România.
Pentru perioada de finanțare de până la 2012, România a beneficiat de aproximativ 100 de milioane de euro în asistență pentru sectoare cheie, cum ar fi protecția mediului, producție sustenabilă, sănătate și îngrijirea copilului, patrimoniu cultural, și sectorul ONG. 65 mari proiecte individuale și mai mult de 100 de proiecte mai mici ale ONG-urilor au fost implementate cu o rată de absorbție de aproximativ 85%.
Pentru mai multe detalii referitoare la SEE și Granturile Norvegiene, vă rugăm să vizitați www.norvegia.ro,www.eeagrants.ro, sau www.eeagrants.org.



Comunicat de presă 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu