Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 13 septembrie 2014

TAROM suplimentează zborurile pe 4 destinaţii din reţeaua sa de rute

Bucureşti/11.09.2014:
  • TAROM suplimentează în sezonul de iarnă 2014-2015,  zboruri pe 4 destinaţii din reţeaua sa de rute.  Astfel, Bucureşti-Roma-Bucureşti va avea 2 frecvenţe suplimentare, ajungând la 6 zboruri săptămânale. Preţurile pe această rută încep de la 141 euro*, pentru un bilet dus-întors, cu toate taxele incluse.
Ruta Bucureşti - Dubai - Bucureşti va fi operată de 3 ori pe săptămână faţă de 2 zboruri câte se operau în orarul de vară. Cel mai mic preţ pentru această rută este de 211 euro*, pentru un bilet dus-întors, cu toate taxele incluse.
În perioada 20 decembrie 2014 – 18 februarie 2015, TAROM va opera un zbor în plus pe săptămână pe ruta Bucureşti - Geneva - Bucureşti. Preţul unui bilet dus-întors, cu toate taxele incluse începe de la  119 euro*.
Pe Bucureşti- Chişinău-Bucureşti se va efecta în plus un zbor, ajungându-se la 18 zboruri pe săptămână. Preţurile pe această rută încep de la 116 euro*, pentru un bilet dus-întors, cu toate taxele incluse.
*locuri limitate la acest tarif; la achiziţionarea de pe www.tarom.ro
  • Pentru iubitorii sporturilor de iarnă TAROM oferă transportul gratuit al unui excedent de bagaj de 23 kilograme, reprezentând echipamente de ski şi snowboard, pentru pasagerii care călătoresc între România (Bucureşti /Iaşi/Sibiu) sau Moldova(Chişinău) şi Londra,Viena, Nisa, Munchen, Sofia, Torino, Bolonia, Milano (Bergamo), Geneva.
 Această facilitate este acordată pentru călătoriile efectuate în perioada sezonului de iarnă, între 26 octombrie 2014 şi 28 martie 2015, data începerii călătoriei. Echipamentul sportiv de iarnă constă în: o pereche de schiuri, o pereche de clăpari şi o pereche de beţe sau o placă de snowboard şi o pereche de clăpari.
Acceptarea gratuită a acestor echipamente sportive se va face în limita capacităţii disponibile, în funcţie de tipul de avion.
„ În sezonul de iarnă 2014-2015, TAROM măreşte numărul de zboruri pe destinaţiile Roma, Dubai, Geneva, Chişinău şi deschide cursa Iaşi-Dublin. De asemenea,  tuturor pasagerilor care călătoresc pe rute între România (Bucureşti /Iaşi/Sibiu) sau Moldova(Chişinău)şi Londra,Viena, Nisa, Munchen, Sofia, Torino, Bolonia, Milano (Bergamo), Geneva, le oferim transportul gratuit al echipamentului pentru sporturile de iarnă cu o greutate maximă de 23 de kg. Reamintesc clienţilor noştri, că TAROM, pune la dispoziţia pasagerilor Business transport gratuit al bagajului cu greutate de până la 79**de kilograme şi pasagerilor Economic, transport gratuit al bagajului cu o greutate maximă de 33** de kg”, a declarat dl Christian Heinzmann.
** Business 79 kg = 3 piese x 23 kg (o piesă standard de bagaj cală) +10 (o piesă standard de bagaj mână)
**  Economic 33 kg = 1 piese x 23 kg (o piesă standard de bagaj cală) +10(o piesă standard de bagaj mână)
 Pentru mai multe informații legate de condiţiile tarifare şi de călătorie, pasagerii sunt rugaţi să contacteze compania TAROM, la numerele de telefon Call Center TAROM:
9361 (valabil pentru apeluri din Bucureşti): +4 021.204.64.64; +4 021.303.44.00 și +4021.303.44.44.
Urmăriţi-ne pe pagina TAROM de Facebook:www.facebook.com/tarom.ro

Despre TAROM
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).
Cu un trecut ce se întinde pe mai mult de o jumătate de secol, istoria Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române începe odată cu dezvoltarea industriei aeronautice, un domeniu în care România - prin Aurel Vlaicu, Traian Vuia şi Henri Coandă - s-a remarcat, alături de Statele Unite ale Americii.
În anul 1920, în România a luat fiinţă una dintre primele linii comerciale din lume, CFRNA - Compania Franco-Română pentru Navigaţie Aeriană, care a fost, de altfel, şi prima companie aeriană - din istoria aviaţiei - cu operare trans-continentală.
În 1926, compania s-a reorganizat şi şi-a schimbat denumirea în CIDNA - Compania Internaţională pentru Navigaţie Aeriană, pentru ca, în 1930, să-şi schimbe din nou numele, devenind Societatea Naţională LARES - Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat.
Anul 1945 aduce o nouă reorganizare iar LARES este înlocuită de Compania Aeriană TARS - Transporturile Aeriene Româno - Sovietice, care se afla în subordinea guvernului român şi a celui sovietic, dar al cărei personal a fost selecţionat tot din rândul celor care lucraseră pentru LARES.
După încă o reorganizare, LARES îşi schimbă numele şi devine, în data de 18 septembrie 1954 - TAROM, Transporturile Aeriene Române. Compania avea, atunci, o flotă compusă din aeronavele de producţie sovietică Lisunov Li 2 şi Ilyushin II - 14.
1966 - TAROM efectua primul zbor peste Atlantic.
1969 - TAROM îşi adaugă o premieră mondială în palmares: avionul românesc IL 18 cu însemnele TAROM a parcurs distanţa de peste 50 de mii de kilometri în jurul lumii, în mai puţin de 80 de ore de zbor. Aeronava avea la bord 65 de pasageri.
Începând cu anul 1973 - se achiziţionează aeronave "lung curier" şi se deschid noi linii trans-continentale la New York si Beijing. Capacitatea de transport a TAROM-ului era atunci de zece ori mai mare faţă de anul înfiinţării companiei.
25 iunie 2010 - Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM este membră a Alianţei SkyTeam, eveniment istoric ce marchează intrarea companiei naţionale într-o nouă epocă a existenţei sale.
În prezent, TAROM operează zboruri pe 43 de rute din Europa şi Orientul Mijlociu.
 CONTACT:
Biroul de presă TAROM
E-mail: presa@tarom.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu