Cu prilejul festivităţilor de deschidere a noului an şcolar, aproximativ 500 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş – Severin sunt prezenţi în toate cele 453 de unităţi şcolare din judeţ.
Concomitent,
cu mesajul de felicitare adresat elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor,
poliţiştii au făcut câteva recomandări privind comportamentul corespunzător în
incinta unităţilor de învăţământ, pe parcursul orelor de curs, dar şi în zona
adiacentă acestora.
Odată
cu începerea noului an şcolar, unităţile de învăţământ au fost incluse în
itinerariile de patrulare ale poliţiştilor de siguranţă publică, constituind
puncte obligatorii de staţionare şi supraveghere, îndeosebi la începutul şi
finalul orelor de curs.
Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor
rămâne în continuare o prioritate a Poliţiei Române, astfel încât, şi în anul
şcolar 2014 – 2015, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş – Severin va desfăşura activităţi
specifice de prevenire având ca principal grup ţintă elevii, activităţi ce vor
debuta cu evenimentul ”Săptămâna
Prevenirii Criminalităţii” şi vor continua pe parcursul anului şcolar atât
în mediul urban, cât şi în cel rural
Comunicat de presă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu