A tăiat ilegal arbori
În cursul zilei de 25 septembrie
a.c., poliţişti de la Postul de Poliţie Mehadia au identificat un tânăr care
tăia ilegal arbori.
D.I., în vârstă de 23 ani, a fost
găsit în zona Dumbrava în timp ce tăia cu un motoferăstrău arbori de esenţă
gorun fără a fi marcaţi.
Poliţiştii continuă cercetările
pentru infracţiunile de furt şi tăiere ilegală de arbori, urmând a se stabilii
prejudiciul.
·
Cu permisul reţinut la volanul
unui autoturism
În cadrul unei acţiuni pe linia circulaţiei
rutiere desfăşurate în cursul zilei de 25 septembrie a.c., poliţiştii au oprit
pentru control un autoturism pe strada Republicii din Oţelu Roşu pentru a-l
sancţiona pe conducătorul auto întrucât nu a respectat viteza legală.
Din verificările efectuate s-a
constatat că şoferul, P.C., în vârstă de 41 ani, are permisul de conducere
reţinut.
Cercetările continuă sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de
către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
·
Bărbaţi bănuiţi de furt identificaţi
de poliţişti
În cursul zilei de 25 septembrie
a.c., o echipă mixtă formată dintr-un poliţist de la Poliţia Oraşului Moldova
Nouă şi un poliţist local au surprins doi bărbaţi în timp ce încărcau material
feros într-o autoutilitară.
S.M., în vârstă de 34 ani şi
S.O., de 38 ani, au fost identificaţi în zona Port – Desecare în timp ce
încărcau materialul feros într-o autoutilitară înmatriculată în străinătate, pe
care intenţionau să îl vândă la fier vechi.
Bunurile sustrase de la o
societate comercială au fost recuperate şi predate părţii vătămate.
Poliţiştii continuă cercetările
pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Tot pentru aceeaşi infracţiune
sunt cercetaţi şi S.V., de 49 ani şi S.M., de 19 ani, din judeţul Timiş
întrucât în autoturismul condus de S.V. au fost găsiţi trei stupi pentru care
aceştia nu au putut justifica provenienţa.
Iniţial Poliţia Oraşului Moldova
Nouă a fost sesizată de un cetăţean cu privire la faptul că persoane
necunoscute au sustras trei stupi de pe raza localităţii Liubcova şi ulterior
poliţiştii au identificat persoanele bănuite de comiterea furtului, în trafic,
în timp ce se deplasau spre Timişoara cu un autoturism.
Cercetările continuă şi în acest
caz.
·
Cercetat pentru conducere sub influenţa băuturilor
alcoolice
În cursul nopţii de 25/26
septembrie a.c., poliţiştii au oprit pentru control un autoturism pe strada
Parâng din municipiul Reşiţa.
În urma verificărilor efectuate
s-a constatat că autovehiculul a fost condus de către L.I., în vârstă de 21 ani.
La testarea tânărului cu aparatul alcooltest rezultatul a fost pozitiv,
fiindu-i recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se continuă cercetările
sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui
autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l
alcool pur în sânge.
Un alt bărbat în vârstă de 40 de
ani din Măureni a fost reţinut de poliţişti de la Serviciul de Investigaţii
Criminale întrucât pe numele său a fost emis un mandat de executare a pedepsei
închisorii.
Bărbatul are de executat doi ani
şi nouă luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe
drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie
alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
El a fost condus la Centrul de
Reţinere şi Arestare Preventivă.
A predat muniţie
În dimineaţa zilei de 24
septembrie a.c., la Poliţia Oraşului Bocşa s-a prezentat o femeie în vârstă de
58 ani, care a predat mai multe cartuşe.
Femeia a declarat că în timp ce
muncitorii demolau o anexă a locuinţei au găsit 86 de cartuşe cu glonţ, 280
cartuşe cu glonţ de pistol mitralieră, 50 de cartuşe pentru vânătoare cu alice,
şapte tuburi şi o cutie metalică cu 150 gr de pulbere neagră.
Obiectele găsite au fost
confiscate şi se continuă cercetările pentru nerespectarea regimului armelor şi
muniţiilor pentru a se stabilii împrejurările în care muniţia a ajuns în anexa
locuinţei.
Un alt bărbat în vârstă de 73 ani
din Anina, a predat poliţiştilor o ţeavă de armă de tip militar.
Bărbatul a declarat că a găsit
obiectul în timp ce efectua reparaţii la acoperişul casei şi nu cunoaşte
provenienţa acesteia, dar e posibil să fi aparţinut fostului proprietar.
Şi în acest caz se continuă
cercetările.
·
Neînmatriculat pe drumurile publice
În cursul zilei de 24 septembrie
a.c., poliţiştii au oprit pentru control un autoturism cu numere provizorii pe
bulevardul Revoluţia din Decembrie din municipiul Reşiţa.
În urma verificărilor efectuate
s-a constatat că autovehiculul a fost condus de către M.I., în vârstă de 53
ani, iar autorizaţia de circulaţie provizorie era expirată. Pe locul din
dreapta se afla deţinătorul autoturismului, B.I., de 39 ani.
În cauză se continuă cercetările
sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui
autovehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie a unui autovehicul
neînmatriculat.
I-a fost confiscată băutura
În dimineaţa zilei de 23
septembrie a.c., în zona localităţii Petroşniţa, poliţiştii de la Poliţia
Municipiului Caransebeş au verificat un autoturism, al cărui conducător a oprit
brusc şi a stins luminile după care a părăsit autovehiculul, la vederea
poliţiştilor.
În urma controlului în autoturism
au fost găsiţi 210 litri de băutură spirtoasă (posibil ţuică) pentru care
şoferul B.T., în vârstă de 34 ani, nu a putut prezenta documente de
provenienţă.
Băutura a fost confiscată şi în
cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere
de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile
peste 200 de litri.
·
Condamnaţi pentru înşelăciune
În cursul zilei de 23 septembrie
a.c., poliţiştii au reţinut două persoane din Bocşa pe numele cărora au fost
emise mandate de executare a pedepsei închisorii.
Tribunalul Caraş-Severin a emis
mandate prin care D.M., în vârstă de 36 ani şi D.M., în vârstă de 40 ani, au
fost condamnaţi la doi ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de
înşelăciune.
În anul 2006 cei doi au obţinut
sume de bani de la unităţi bancare care acordau credite, fie direct, fie prin
persoane interpuse. Cei doi au angajat formal mai multe persoane la o societate
comercială, obţineau creditele după care le încetau raporturile de muncă.
Condamnaţii au fost conduşi la
Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă urmând a-şi executa întreaga
pedeapsă la penitenciar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu