«Susținem performanța în orice domeniu. O expediție precum cea a lui Vlad Grigore și a lui Răzvan Stuparu este aproape un vis - libertate, aventură - iar la 116111, pe lângă rezolvarea problemelor, dorim să readucem visele frumoase în sufletele copiilor care ne sună. Mulțumim echipei Today pentru susținere și le urăm succes în extraordinarul demers pe care și l-au propus», a declarat Cătălina Florea, Director Executiv al Asociației Telefonul Copilului, Deputy Regional Reprezentative - Child Helpline International
Cei doi au participat în 2013 la cel mai mare raliu caritabil, The Mongol Rally, unde au condus peste 19,124 km, de la Londra, Marea Britanie, la Ulanbataar, Mongolia, au trecut prin 21 de țări, la final donând mașina unei comunități locale.
«Dacă în 2013 am luat o mașină de oraș și am condus-o până în Mongolia, anul acesta îi dăm ușile jos, îi scoatem o roată, îi reducem la 10% capacitatea cilindrică (125 cc) și o punem să urce pe Pan-American Highway traversând Anzii și jungla Amazoniana. Și prin acest proiect susținem Asociația Telefonul Copilului pentru că dorim să ajutăm copiii aflați în situațiidificile.», explică Vlad Grigore.
Astfel, plecarea în Peru cu mototaxi-ul va avea drept cauză caritabilă Asociația Telefonul Copilului, al cărei scop este acela de a proteja copiii împotriva oricărei încercări de încălcare a drepturilor lor, împotriva oricărei forme de abuz, prin linia de asistență telefonică gratuită, nelimitată și confidențială 116 111.
Oricine poate contribui la acțiunea de strângere de fonduri donând în doar câteva minute o sumă de bani prin intermediul platformei online Bursa Binelui. În cadrul acestei platforme, costurile tranzacționale sunt suportate de BCR, iar suma donată ajunge în întregime către Asociația Telefonul Copilului. Pentru aceasta trebuie sa accesati link-ul:https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/Uneori-copilaria-atarna-de-un-fir--de-telefon
Expediția din acest an se numește “Mototaxi Junket” va începe pe 27 septembrie și va atrage 20 de echipaje din întreaga lume, fiind organizată tot de cei de la The Adventurists, organizatorii The Mongol Rally.
Un mototaxi reprezintă un mijloc de transport între bicicletă și motocicletă, care nu poate atinge o viteză mai mare de 50 km/h. Acest mijloc de transport poartă mai multe denumiri în lume, printre cele mai cunoscute find cele de Ricsa, Mototaxi sau Tuctuc.
În 2012, cei doi tineri au creat platforma “Today You Can Do Anything!” ce include site-ul: http://todayyoucandoanything.roși pagina de Facebook: facebook.com/TodayYouCanDoAnything. Prin intermediul acesteia doresc să inspire și alte persoane să se implice in comunitate, să participe la acest tip de activități și să susțină cauzele caritabile în care cred.
.
……………………………………………
Asociaţia Telefonul Copilului
Cu o experienţă de peste 12 ani în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi ale familiei, Asociaţia Telefonul Copilului este singura organizaţie neguvernamentală, non-profit, din România, care pune la dispoziţia copiilor şi părinţilor o linie telefonică de asistenţă la nivel naţional. 7 zile din 7, între orele 08.00-00.00, Asociaţia Telefonul Copilului răspunde apelurilor copiilor şi părinţilor la 116 111, număr armonizat european. În perioada 21 noiembrie 2001 – 31 august 2014, un număr total de 2.026.789 de apeluri a fost înregistrat de Asociaţia Telefonul Copilului, iar dintre acestea au fost identificate 48.935 cazuri care au necesitat intervenţia instituţiilor abilitate. Apelul este oferit gratuit de Telekom Romania. Pentru informaţii detaliate legate de Asociaţia Telefonul Copilului şi activitatea acesteia, vă rugăm să ne contactaţi la numerele de telefon: 021 413 00 11 / 0740 111 468, adresa de e-mail telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro sau să accesaţi website-ul organizaţiei noastrewww.telefonulcopilului.ro
Despre “Today”
În 2013, Răzvan și Vlad s-au înscris în cel mai mare raliu caritabil din lume – The Mongol Rally. În cadrul acestuia, participanții au fost încurajați să exploreze teritorii noi și să experimenteze modul de viață al oamenilor din culturi diferite. În această aventură, s-a plecat cu o mașină standard de oraș din Londra sau din Praga și a fost parcursă distanța până în Ulaanbaatar, Mongolia, fiecare participant fiind obligat să se descurce fără suport și fără măsuri de siguranță suplimentare. Deși inițial echipajul a fost format din două persoane, în urma unui concurs pe Facebook a apărut și al treilea membru, Nicoleta Deliu. Pe drum, planificarea inițială de a călători de la Londra la București a suferit modificări, iar Nicoleta și-a prelungit apartenența la echipaj până în Tblisi, Georgia, ca apoi să revină pe traseu din Novosibirsk, Rusia, până la destinația finală, Ulanbataar, Mongolia.
2014 a debutat cu participări la triatloane și la competițiile sportive majore, plimbări cu biciletele pe Transfăgărășan și antrenamente de alergare pentru ca în octombrie să se facă trecerea la nivelul următor, aventura pe trei roți în Peru. Prin proiectele desfășurate susțin Asociația Telefonul Copilului. Își doresc să ajute copiii aflați în situații dificile, să le depășească beneficiind de asistența de care au nevoie.
COMUNICAT DE PRESĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu